image
Sursa foto: Președinte.md

Maia Sandu: „Integrarea europeană trebuie să fie un dosar permanent, o preocupare zilnică a misiunilor noastre diplomatice”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la reuniunea anuală a ambasadorilor, găzduită de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Șefa statului a vorbit despre realizările pe care le-a obținut Republica Moldova, în ultimul an, în domeniul politicii externe, și despre rolul pe care îl au ambasadele noastre pentru a amplifica și multiplica aceste rezultate.

Președinta a menționat că realizarea majoră a acestui an este obținerea statutului de țară candidată la UE, care aduce deja beneficii pentru oamenii din Moldova.

Este vorba de extinderea cotelor de export la produsele agricole; de liberalizarea temporară a transportului marfar rutier prin UE; de asistența pentru sectorul energetic și cel al apărării.

De asemenea, Maia Sandu a spus că de îndeplinirea recomandărilor Comisiei Europene, dar și de felul în care vom ști să ne promovăm țara, depinde cât de repede vom începe negocierile de aderare. Astfel, integrarea europeană trebuie să fie un dosar permanent și o preocupare zilnică a misiunilor noastre diplomatice, împreună cu promovarea intereselor diasporei moldovenești și cu diplomația economică, alte două priorități care trebuie să domine agenda diplomatică, a accentuat președintele.

Noutăţile partenerilor

comentarii: