image
Sursa foto: JurnalTV

VIDEO // După facultate a ales drumul spre casă, pentru că nu l-au tentat niciodată comoditățile și viața ușoară de la oraș

A luat pensula în mână pe când era copil de zece ani și de atunci încoace nu se mai oprește. A pictat și a zugrăvit tot ce reușit în satul de baștină, iar când a crescut, a plecat la studii, în Chișinău. După facultate a venit acasă, pentru că nu-l atrage viața zbuciumată din oraș. Vorbim despre Ion Roman, profesorul de educație plastică din comuna Sărata Veche, raionul Fălești. Aici, la vatră, viața îi pare mai dulce.

ION ROMAN, pictor, profesor de educație plastică: „În primul rând, aici a fost copilăria, aici sunt părinții. Fiecare are câte un moment plăcut în viață și unde n-ai fi totdeauna te întorci imaginar sau. Dar eu am hotărât să mă întorc definitiv, nu imaginar. Și de unde am plecat, aici am revenit."

Nu s-a gândit nici o clipă să rămână în Chișinău. Ion Roman a revenit în satul său natal, acolo unde îl așteptau părinții. O vreme a fost plecat printre străini, dar a revenit la baștină pentru că prea dragă i-a fost arta și copiii pasionați de frumos.

„Până a veni în sat am lucrat la Școala de Pictură din Fălești tot ca profesor, pe urmă o perioadă oarecare am mai fost peste hotare, apo am revenit și m-am reîntors definitiv în sat. Aici m-am oprit, am deschis această filială a Școlii de pictură din Fălești și aici, deja am din 2004, activez ca profesor de educație plastică", spune pictorul.

Când vorbește despre mândrie și merite, nu și le atribuie lui, ci discipolilor săi. Copiii pe care până nu demult i-a învățat să lucreze în lemn sau să sculpteze:

„Într-adevăr, am copii acum care la o fetiță am făcut am la sfârșitul anului o expoziție personală. Se ocupă serios, dacă va merge așa, eu sunt convins că ea la rândul ei poate va face mult mai mult decât ce am făcut eu sau care, mă rog, până la mine au mai fost. Și am și elevi care au terminat și în Moscova, Chișinău, Iași. Și la diferite facultăți, am și la sculptură, și la design, și la pictură", a mai adăugat acesta.

În Republica Moldova sunt copii talentați, doar că de cele mai multe ori potențialul lor nu este valorificat din cauza unui sistem educațional imperfect, spune profesorul Ion Roman din Sărata Veche.

Noutăţile partenerilor

comentarii: