image
Sursa foto: Facebook // Maia Sandu

Maia Sandu a discutat cu cancelarul german despre securitatea din regiune; Ce subiecte importante au mai abordat oficialii

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere oficială cu Cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz. Ultimele evoluții de securitate din regiune, impactul războiului din Ucraina și criza energetică au fost subiectele prioritare despre care au discutat cei doi oficiali.

Totodată, au vorbit și despre relațiile moldo-germane și proiectele de cooperare pe viitor.

Preşedinta Republicii Moldova i-a mulţumit Cancelarului Federal pentru susținerea parcursului nostru european în procesul de obținere a statutului de țară candidată la UE și a apreciat inițiativa de a lansa, împreună cu Franța și România, Platforma de sprijin pentru Moldova. De asemenea, şi-a exprimat recunoștința pentru susținerea de care Moldova beneficiază în ultimele trei decenii din partea Ministerului Federal al Cooperării Economice, prin Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Datorită acestei cooperări de succes, zeci de comunități din Moldova au reușit să-și modernizeze infrastructura, iar cetățenii au acces la apă și canalizare și la servicii publice de calitate.

În acest context, oficialii au discutat și despre rolul major al investițiilor germane, care au adus noi industrii în regiunile țării noastre și au oferit pentru mii de oameni posibilitatea de a munci acasă.

Noutăţile partenerilor

comentarii: