La faza urmăririi penale desfășurate de către procurorii pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale, învinuiții și-au recunoscut integral vinovăția. Dacă vor fi recunoscuți vinovați de către instanța de judecată, aceștia riscă o amendă în mărime de până la 200.000 de lei sau închisoare de la doi la șase ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

Amintim că aceștia au fost plasați în arest, la solicitarea procurorilor, la începutul lunii trecute. Învinuiții au vârsta de 23 și respectiv 24 de ani și au fost reținuți în flagrant delict.

Aceste acțiuni procesual penale au loc ca urmare a descinderilor pe adresele mai multor studenți din Israel în Chișinău, membri ai unei grupări criminale specializate în circulația ilicită a drogurilor în scop de profit, unii din ei, cercetați în stare de libertate, personal sau prin mijlocitori, au încercat să găsească diferite modalități ilicite pentru ca să nu fie trași la răspundere penală pentru infracțiunile săvârșite.

În acest scop, învinuiții au înfăptuit mai multe acțiuni de corupere și trafic de influență în interes personal, dar și în interesul grupului criminal organizat. Ambii sunt învinuiți de către procurori de fapte de corupere activă și trafic de influență.

Unul din aceștia este învinuit și de comiterea infracțiunii de circulație ilicită de droguri, în timp ce urmau să transmită a 2-a tranșă a mijloacelor financiare investigatorului sub acoperire. Banii urmau să ajungă la persoane cu funcție de răspundere, dar și la alte persoane publice din instituții implicate în documentarea infracțiunii de circulație ilicită de droguri.

În cazul celui de-al doilea, procurorii îl acuză de intermediere în comiterea infracțiunilor pentru care a fost emis mandatul de arest.

Aceste încălcări au fost comise cu scopul sustragerii de la răspundere penală pentru trafic de droguri cu implicarea studenților străini, când a fost sechestrat 1 kg de marijuană.

De asemenea, oamenii legii au ridicat mai multe ustensile și echipament destinat cultivării și prelucrării plantelor, semințe de canabis, bani proveniți din activitate criminală. Totodată, au fost depistate cagule și arme reci, precum și imagini fotografice personale în care apar cu arme de foc, muniții, droguri etc.