image
Sursa foto: Getty Images

În PREMIERĂ, meniul de la Globurile de Aur 2020 va fi 100% vegan

Brad Pitt, Leonardo DiCaprio, Scarlett Johanson, Charlize Theron, Adam Driver şi toţi ceilalţi nominalizaţi la Globurile de Aur nu vor avea pe farfurii nici peşte, nici carne de vită, nici lapte, niciun alt produs de origine animală la ceremonia de duminică noapte.

Pentru prima dată după 77 de ediţii, meniul de la gala care premiază reuşitele din cinematografie şi serialele de peste Ocean va fi în întregime vegan, potrivit The Hollywood Reporter, citat de News.ro.

Actriţele, actorii, regizorii şi producătorii vor gusta supă de sfeclă aurie şi de hasmaţuchi, ciuperci în formă de cochilie Saint-Jacques, precum şi risotto de ciuperci sălbatice însoţite de varză de Bruxelles la grătar şi morcovi rotunzi.

La desert, vedetele vor mânca "prăjitura Opera" fără cremă, fără lapte şi nici unt, a anunţat pentru The Hollywood Reporter Matthew Morgan, responsabilul cu meniul de la ceremonie şi bucătar-şef la Beverly Hilton, acolo unde va avea loc gala.

Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association), care organizează ceremonia şi decide câştigătorii, a avut această idee.

"Nu ne gândim că vom schimba lumea cu un fel de mâncare, dar cu paşi mici încercăm să sensibilizăm", a declarat preşedintele HFPA, Lorenzo Soria. "Alimentele pe care le mâncăm, felul în care sunt produse şi aruncate, totul contribuie la criza climatică".

Mai multe vedete au salutat acest meniu 100% vegan, începând cu Leonardo DiCaprio, apărător al biodiversităţii şi al mediului înconjurător. "Mulţumesc HFPA", a scris el pe Twitter.

Actorul american Mark Ruffalo a scris: "Industria noastră dă exemplul. Mâncarea vegetariană este delicioasă şi sănătoasă, şi reduce emisiile de gaz cu efect de seră (...). HFPA ar trebui aplaudată pentur asta şi toate celelalte gale ar trebui să-i urmeze exemplul", a declarat interpretul lui Hulk.

Joaquin Phoenix, actor nominalizat la categoria "cel mai bun actor într-un film dramă" pentru "Joker", de Todd Philips, este de altfel vegan de la vârsta de trei ani.

Premiile celei de-a 77-a ediţie a Globurilor de Aur vor fi acordate la 5 ianuarie, la Los Angeles.

Marii favoriţi sunt "Marriage Story", de Noah Baumbach, "The Irishman", de Martin Scorsese, "Once Upon a Time... in Hollywood", de Quentin Tarantino, "Joker", de Todd Philipps, sau "1917", de Sam Mendes. Printre seriale, aşteaptă recompense "The Morning Show", "Killing Eve", "Big Little Lies", "The Crown" sau "Chernobyl".

Actorul Ricky Gervais va fi, pentru a cincea oară, gazda ceremoniei. Globurile de Aur se numără între cele mai prestigioase distincţii acordate pentru cinematografie şi televiziune.

Vor fi acordate premii la 25 de categorii: 14 pentru film şi 11 pentru televiziune.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: