image
Sursa foto: sputnik.md

Chișinăul, întroienit; Cum se circulă prin oraș și ce străzi trebuie șoferii să le ocoleacă

În această dimineață la linie au fost emise 307 troleibuze şi 91 de autobuze. La această oră, în capitală se circulă în condiții de iarnă, iar serviciile de profil intervin pentru depășirea situațiilor problematice apărute.

Primăria municipiului Chişinău informează despre situaţia în oraş, la ora actuală, ca urmare a condiţiilor meteo.

ÎM Regia „Exdrupo” a început intervenția pe străzi de la ora 04.00, prin împrăștiere de antiderapant. Se acţionează, prioritar, pe străzile principale, pe arterele pe care circulă transportul public şi pe căile de acces către suburbii.

De la ora 08.00, Regia lucrează cu 28 de utilaje, pe timp de zi, iar noaptea va interveni cu 60 de autospeciale.

În acelaşi timp, Regia locativ-comunală a intervenit de la ora 08.00, cu 35 de utilaje cu perie și lamă şi cu 350 de muncitori, la curăţarea căilor de acces în cartiere, a trotuarelor şi a staţiilor de aşteptare a transportului public.

Autoritățile administrației publice locale îndeamnă cetățenii să utilizeze transportul public, în defavoarea mașinilor personale; automobiliștii să nu parcheze pe marginea străzilor și pe trotuare, pentru a evita aglomerarea traficului și a permite utilajelor de deszăpezire să intervină în timp util.

De asemenea, agenţilor economici din Chişinău și gestionarii de imobile sunt chemați să-şi cureţe zăpada de pe teritoriul în care activează.

Drumurile în pantă, în special, străzile: Ganea, Timiş, Poştei, Vadul lui Vodă, Paris, Podul Înalt, Căuşeni şi stradela Uzinelor, pe timp de ninsoare sunt declarate închise, chiar dacă serviciile de deszăpezire intervin şi în zonele respective.

În caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, cetățenii sunt chemați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04.  

Noutăţile partenerilor

comentarii: