image
Sursa foto: Yahoo News Australia - Reddit/kernpanic și Instragram/ajcx89

Imagini incredibile: Dezastrul provocat de incendiile care au cuprins Australia, cuprins în două fotografii

Fotografii făcute în Australia înainte și după incendiu arată impactul devastator pe care l-au avut flăcările pe Insula Kangaroo.

Incendiile au cuprins mica insulă, situată în largul coastei Australiei de Sud, vineri, 3 ianuarie, distrugând peste 50 de case și ucigând două persoane, dar și peste 20.000 de urși koala. Eforturile de limitare a dezastrului sunt în curs de desfășurare, în timp ce ministrul Serviciilor de Urgență din Australia de Sud, Corey Wingard, a declarat că pompierii se pregătesc, pentru că focul ar putea să se aprindă din nou din cauza temperaturilor extrem de ridicate.

Peste 160.000 de hectare ale insulei au fost devastate în incendiu, iar Parcul Național Flinders Chase, care a fost un paradis verde, este acum o suprafață sterilă și carbonizată, scrie Digi24.

Două fotografii arată exact cât de multe daune au provocat flăcările frumoasei insule. Prima din cele două imagini a fost realizată de un bărbat pe nume Aaron Coleman, în 2017. Cea de-a doua imagine surprinde aceeazi zonă, dar după incendiu, potrivit Yahoo News Australia.

Imaginea lui Aaron arată un drum lung, mărginit de o verdeață vibrantă, care șerpuiește mult înainte de a dispărea printre copaci.

Alături este poza făcută în această săptămână, care arată același drum mărginit acum de copaci negri, fără frunze, aflați pe un teren cenușiu, pustiu cât poate vedea ochiul.

AustraliaAustralia

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: