image
Sursa foto: europe1.fr

FMI: Trebuie evitate orice inițiative care ar duce la degradarea mecanismelor de siguranță ce asigură funcționalitatea BNM

Autoritățile de la Chișinău trebuie să evite orice inițiative care ar duce la degradarea mecanismelor de siguranță existente, care asigură funcționalitatea băncii centrale. Este declarația Reprezentantului Permanent al Fondului Monetar Internaţional (FMI) în Moldova, Volodymyr Tulin.

Într-o declarație emisă de Reprezentanța FMI în Moldova, Volodymyr Tulin spune că Fondul Monetar Internațional a acordat întotdeauna o importanță deosebită aspectului ce ține de independența instituțională a băncilor centrale și independența lor în promovarea politicilor. Un cadru robust și competent de guvernanță a băncii centrale și o poziție financiară puternică în bilanțul contabil constituie o garanție a stabilității prețurilor și stabilității sectorului financiar-bancar, factori fundamentali pentru o dezvoltare economică durabilă.

„Reforma cadrului legislativ realizată după criza bancară din anul 2014 a fost susținută de FMI și a dus la consolidarea cadrului de guvernanță a Băncii Naționale a Moldovei și la fortificarea autonomiei sale. Actualmente, cadrul de guvernanță se bazează pe mecanisme adecvate, dacă ne referim la procedurile de revocare a conducerii BNM. Ce ține de convertirea creditelor de urgență, acordate băncilor cu probleme în anii 2014-2015, în hârtii de valoare de stat, aceasta este absolut necesară în vederea asigurării viabilității bilanțului contabil al BNM și, prin urmare, a capacității Băncii Naționale de a realiza mandatul de menținere a stabilității prețurilor și a stabilității financiare”, spune Reprezentantului Permanent al FMI în Moldova.

Volodymyr Tulin a accentuat că FMI va monitoriza îndeaproape evoluțiile din sistemul bancar.

„În continuare, este esențial de protejat rezultatele obținute cu mult efort și de evitat orice inițiative care ar duce la degradarea mecanismelor de siguranță existente, care asigură funcționalitatea băncii centrale. FMI va monitoriza îndeaproape evoluțiile din acest domeniu", a conchis acesta.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: