image
Sursa foto: captură video

Au furat bunuri în valoare de 40.000 de lei de la un magazin și le-au ascuns în grădină: Doi tineri din Criuleni, cercetați

Un minor de 14 ani și un tânăr de 26 de ani sunt cercetați de polițiști, după ce în noaptea de 8 spre 9 noiembrie ar fi prădat un magazin din satul Dubăsarii Vechi. Indivizii ar fi deteriorat lacătul de la intrarea în magazin și au distrus camerele de supraveghere instalate, apoi au sustras bunuri evaluate la circa 38 700 de lei.

În urma măsurilor de investigații întreprinse de polițiștii Inspectoratului de poliție Criuleni, pe 10 noiembrie au fost identificate două persoane, suspectate în comiterea furtului din magazin.

În cadrul cercetării, în grădina gospodăriei bunicii unuia dintre suspecți, au fost depistate îngropate o parte din bunurile sustrase și anume sticle cu băuturi alcoolice, cafea și pachete cu țigări, iar asupra minorului au fost depistate mijloace bănești în sumă de 2800 de lei. Bunurile depistate au fost ridicate și recunoscute în calitate de corpuri delicte la cauza penală.

În timpul efectuării acțiunilor de urmărire penală la fața locului, bărbatul de 26 de ani a opus rezistență angajaților poliției, manifestând un comportament agresiv.

Pe cazul dat a fost pornită cauză penală pentru furt, iar bărbatul de 26 de ani, a fost reținut pentru 72 ore. Minorul este cercetat în stare de libertate și conlucrează cu organul de urmărire penală, recunoscând vinovăția în totalitate.

Conform legii penale, persoanele culpabile de asemenea infracțiune riscă pedeapsă cu închisoare de până la 4 ani.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: