image
Sursa foto: procuratura.md

Cu câteva ore înainte de a fi demis, Guvernul Sandu a întors Procuraturii Generale terenul „dăruit” PD de fosta guvernare

Terenul din spatele Procuraturii Generale, care în ultimii ani s-a aflat în gestiunea Partidului Democrat, a fost întors PG. O decizie în acest sens a fost aprobată ieri de Guvernul Sandu, cu doar câteva ore înainte de a fi demis printr-o moțiune de cenzură, cu voturile deputaților PSRM și PD.

„Parcarea din spatele clădiri Procuraturii, printr-o decizie a Guvernului precedent, a fost dată în gestiune altei persoane pentru a asigura parcarea unui partid politic care are sediul în spatele PG, lăsând Procuratura fără locuri de parcări. Acum întoarcem acest teren PG”, a declarat secretarul general al Cancelariei de Stat, în cadrul ședinței Guvernului.

Terenul cu pricina a ajuns în gestiunea PD în 2017, iar de atunci a fost folosit, în mare, pe post de cale de acces și parcare pentru Partidul Democrat. Aceștia au instalat pe teren semafoare, bare de limitare a accesului, camere video de supraveghere, panouri cu simbolica partidului etc.

„Procuratura Generală a luat act și salută abrogarea hotărârii Guvernului prin care fusese deposedată de terenul adiacent sediului acesteia, unde între timp a fost amenajată o parcare, care însă nu putea fi folosită de către angajații Procuraturii. În anul 2017, la inițiativa procurorului general de atunci, Eduard Harunjen, o suprafață de 21 de ari din terenul vizat a fost transmisă din gestiunea PG, ca într-un final să ajungă în folosința Partidului Democrat și a SRL-ului Art Business Club, în spatele căruia se află fostul director al Agenției Proprietății Publice”, se spune într-o declarație a Procuraturii.

În rezultatul abrogării hotărârii de guvern, urmează să fie puse în aplicare acțiunile necesare pentru întoarcerea terenului în posesia Procuraturii Generale.

Teren PG by Jurnal.md on Scribd

Noutăţile partenerilor

comentarii: