image
Sursa foto: Jurnal.md

Ultimă oră! ANI a obținut câștig în instanța de judecată în procesul confiscării averii ex-deputatului Nae-Simion Pleșca

Curtea de Apel Chișinău a admis cererea de recurs a Autorității Naționale de Integritate(ANI) împotriva încheierii din 17 mai a Judecătoriei Chișinău. Curtea de Apel a casat încheierea primei instanțe, în cauza împotriva deputatului Nae-Simion Pleșca, cu privire la confiscarea averii nejustificate, cu aplicarea măsurii asiguratorie, și anume punerea sub sechestru a unui apartament situat în centrul capitalei, cu o suprafață de peste 300 de metri pătrați, deținut de familia fostului deputat.

Decizia luată de magistrații Curții de Apel este una irevocabilă.

Amintim că, în decembrie 2020, în cadrul unei proceduri de control a averii, ANI a stabilit că fostul deputat și familia acestuia, au admis o diferență substanțială între bunurile dobândite și veniturile realizate pe parcursul deținerii mandatului de deputat în perioada septembrie 2015- martie 2019, în mărime de peste 830 de mii de lei, precum și deținerea nejustificativă a acestora.

Pe cauza dată,  inspectorul de integritate a decis confiscarea averii nejustificate și, suplimentar, a remis un denunț către Procuratura Generală pentru inițierea unei cauze penale pe aspectul îmbogățirii ilicite.

Dacă actul de constatare al ANI, emis în decembrie 2020 pe numele fostului deputat va fi menținut de către instanța de judecată și va rămâne definitiv, averea nejustificată constatată urmează a fi confiscată în folosul statului.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: