image
Sursa foto: Jurnal.md

Salariul mediu în Republica Moldova a ajuns la 6500 de lei; Profesorii, printre angajații cu cele mai mici retribuţii

Câştigul salarial mediu nominal brut a crescut cu 12 la sută în trimestrul III faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut şi a fost de 6 507 lei, informează Biroul Naţional de Statistică.

Raportată însă la indicele preţurilor de consum, creşterea a fost de circa 9 la sută.

În sfera bugetară câștigul salarial mediu lunar în trimestrul III a fost de 5 624,8 lei (+12,7%), iar în sectorul economic – 6 845,1 lei (+11,6%).

Cele mai mari salarii se atestă în continuare în domeniul informaţii şi comunicaţii. Retribuţiile din acest sector au crescut cu peste 11 la sută, până la 14.200 de lei.

Urmează salariile angajaților în activități financiare și de asigurări - circa 12.000 de lei, la fel în creștere cu peste 11 la sută, dar și ale celor din domeniul producției și furnizării de energie electrică și termică, gaze, apă caldă - peste 11.300 de lei (+6,6 la sută).

De cealaltă parte, cele mai mici salarii sunt ridicate de angajaţii din agricultură, silvicultură şi pescuit, activităţi de cazare, alimentaţie publică şi învăţământ. Salariile nominale brute ale acestora au fost între 4500 și 4750 de lei.

Angajații din învățământ continuă să primească salarii mizere. Deși a înregistrat o creștere de peste 15 la sută în trimestrul III, câștigul salarial brut al profesorilor se află aproape la coada clasamentului. Dascălii din Republica Moldova sunt remunerați cu doar 5260 de lei pe lună.

salariusalariu

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: