image
Sursa foto: facebook.com//Primăria Negureni

Mașina Primăriei Negureni ar fi fost incendiată aseară: „Nu ne vor putea intimida în privința unor decizii luate” // FOTO

Mașina de serviciu a primăriei satului Negureni din Telenești a luat foc „din motive necunoscute” aseară. Primarul localității face aluzie că automobilul ar fi fost incendiat intenționat pentru a intimida Consiliul Local în urma unor decizii care au fost luate.

Potrivit ofițerului de presă al IP Telenești Elena Băetrău, incendiul a avut loc ieri noaptea, poliția fiind alertată la ora 02:00 de către paznicul primăriei. Automobilul de marca NIVA care era parcat la aproximativ 20 de metri distanță a luat foc din motive necunoscute.

Primarul localității, Ion Popa, a scris pe facebook că nu vrea să creadă că acest incident a avut loc ca urmare a deciziilor care au fost luate de el și de Consiliul Local al Primăriei, fără a specifica despre ce fel de decizii este vorba.

„În ce circumstanțe a avut loc totul încă nu cunoaștem...așteptăm rezultatele instituțiilor abilitate. Nu vreau să cred că e rezultatul deciziilor care au fost luate. Dar dacă cineva crede că prin astfel de metode ne vor intimida pe mine și colegii din cadrul Consiliului Local încercând să ne determine să nu luăm unele decizii, se greșește amarnic”, a ținut să menționeze primarul.

Ofițerul de presă a mai declarat că pe cazul dat a fost pornit un proces penal în cadrul căruia se petrec acțiuni de urmărire penală pentru a se stabili toate circumstanțele.

facebook.com//Primăria Negurenifacebook.com//Primăria Negureni

facebook.com//Primăria Negurenifacebook.com//Primăria Negureni

Citeşte mai mult despre

comentarii: