image
Sursa foto: multilingualbooks.com

Cărţile „Harry Potter”, retrase dintr-o şcoală catolică la sfatul exorciştilor

O şcoală catolică din Nashville a retras cărţile "Harry Potter" din biblioteca sa, motivând că acestea includ "blesteme şi vrăji, care atunci când sunt citite de o fiinţă riscă să invoce spiritele rele", scrie The Guardian, citat de Digi24.

Ziarul local The Tennessean a anunţat că pastorul de la şcoala catolică St. Edward le-a transmis un email părinţilor despre seria romanelor scrise de J.K. Rowling pentru a-i înştiinţa că a comunicat cu "mai mulţi" exorcişti care i-au recomandat să retragă volumele din bibliotecă.

"Aceste cărţi prezintă magie albă şi magie neagră, care nu este reală, dar este o înşelăciune inteligentă", a scris reverendul Dan Reehil. "Blestemele şi vrăjile folosite în cărţi sunt blesteme şi vrăji reale; care, atunci când sunt citite de o fiinţă riscă să invoce spiritele rele în prezenţa persoanei care citeşte textul".

Blestemele şi vrăjile incluse în volumele, care au fost publicate între 1997 şi 2007, includ "avada kedavra", "uciderea" blestemului; "crucio", blestemul torturii; şi "imperio", care permite vrăjitorilor să controleze acţiunile altora.

Cărţile din seria "Harry Potter" au fost cenzurate de către creştini încă de la primul volum, "Harry Potter and the Philosopher’s Stone" (Harry Potter şi Piatra Filozofală), lansată în 1997. În 1999, a fost cea mai controversată carte în Statele Unite.

Controversele erau de tipul: cărţile "glorifică magia, derutându-i pe copii şi îndemnându-i să încerce să imite vrăjile şi blestemele despre care citesc", a transmis American Library Association (ALA).

În 2001, pastorul comunităţii creştine din Alamogordo, New Mexico, a asistat la o incendiere de cărţi "Harry Potter" şi o bibliotecă locală a răspuns afişând public că "Harry este viu şi bine în biblioteca lor".

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: