Începând cu 18 septembrie, regimul de la Tiraspol interzice tranzitul prin regiunea transnistriană a cetățenilor Republicii Moldova care și-au înregistrat domiciliul în satele Molovata Nouă, Cocieri, Roghi și Corjova după 3 iunie, curent.

În cadrul întâlnirii s-a discutat și despre cetățenii înregistrați în localități temporar aflate sub jurisdicția Republicii Moldova. Începând cu 3 iunie li s-a dat posibilitatea să treacă liber frontiera transnistreană. Astăzi, există o situație în care unii oameni folosesc această relaxare a restricțiilor de carantină, se înregistrează în aceste sate pentru a putea circula liber. În acest sens, s-a decis să li se permită să treacă doar persoanelor înregistrate în aceste localități până la 3 iunie 2020. Restul trebuie să solicite un permis de intrare / ieșire la centrele teritoriale de criză care funcționează cu scopul prevenirii răspândirii virusului”, susține pe pagina sa așa numitul „președinte” de la Tiraspol Vadim Krasnoselski.

Noua decizie împovărează și mai mult viața oamenilor din regiune. Întreprinderea de Stat „Bacul de la Molovata” anunță oamenii că începând cu 18 septembire, vor înregistra iarăși un flux sporit de pasageri și autoturisme.

„Vă rugăm insistent să aveți rezervă de timp la traversarea râului Nistru, să păstrați calmul și să respectați ordinea de îmbarcare”, anunță administratorii ambarcațiunii.

O altă decizie la care se referă administrația nerecunoscută de la Tiraspol e ca elevii și cadrele didactice de la școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului să poată circula doar în baza unor legitimații de serviciu și carnete de elev. „Să urmăriți cu strictețe ca aceste documente să fie valabile”, a dat indicații Krasnoselski.

Maria Roibu, directoarea liceului „Alexandru cel Bun” din Bender, menționează într-o postare pe pagina sa de facebook că a avut o întâlnire cu secretarul de stat de la Ministerul Educației la care li s-a cerut imperativ să soluționeze problema legitimațiilor pentru elevi.

„După ședința de astăzi, desfășurată de secretarul de stat al MECC cu directorii din cele opt scoli cu predare în limba română din raioanele din stânga Nistrului și or. Bender, la care s-a discutat pe ton de dojana, perfectarea carnetelor de elev pentru elevii-nou veniți în aceste instituții, ma simt ca copilul lăsat de părinți. Nu vreau să cred că pe cei din MECC nu-i mai ntereseaza alte probleme cu care se confruntă aceste școli: cum a început procesul educational în condițiile pandemiei, ce decizie au luat reprezentanții Stației Epidemiologice din Tiraspol care erau 5 la număr în acest moment în liceul din Tiraspol, cum reușim să alimentam copiii, care este sănătatea elevilor? Sfârșitul categoric al ședinței pus de secretarul de stat: la 24 septembrie desfășurăm o ședință pentru a raporta despre pașii intreprinși la capitolul perfectarea carnetelor pentru elevi. Doamnă Secretar de Stat, Va invit împreună cu fiica mea care a trecut prin țintele de automat ale separatiștilor în lupta pentru existența Liceului Teoretic „Alexandru cel Bun” pentru două săptămâni de lucru și viață împreună cu mine, elevii, părinții acestor elevi și cadrele noastre didactice” , a propus directoarea liceului .

Amintim că în pofida impedimentelor legate de deplasarea liberă a cetățenilor din zona de securitate de pe un mal pe altul al Nistrului, actuala majoritate parlamentară PSRM-PD a votat recent un proiect de lege care permite pentru o perioadă de încă doi ani înregistrarea mașinilor din regiunea transnistreană cu numere neutre, fapt care le permite locuitorilor din stânga Nistrului să circule liber, inclusiv în state europene.

La sfârșitul lunii iulie președintele Igor Dodon s-a întâlnit cu șeful grupării separatiste la reședința de stat de la Condrița. „Astăzi a avut loc a şaptea noastră întâlnire, cu Vadim Nikolaevici Krasnoselski, cu președintele Transnistriei”. Așa l-a prezentat Dodon pe șeful administrației separatiste.