image
Sursa foto: mediafax.ro

Cadavrele a două surori gemene din România, descoperite într-un parc din Paris

Cadavrele a două surori gemene de origine română au fost descoperite vineri dimineaţă într-un lac din parcul Montsouris din Paris de un trecător care a alertat poliţia, relatează publicaţia Le Parisien.

Femeile se numeau Lucreţia şi Mariana, erau născute în decembrie 1970 şi aveau domiciliul în Bucureşti, conform actelor de identitate care au fost găsite asupra lor.

Cadavrele au fost descoperite vineri dimineaţă, în jurul orei 7:15, scrie mediafax.ro.

Un bărbat care se plimba prin parc a observat cadavrele celor două românce, în lacul din parcul Montsouris din Paris, într-o zonă în care adâncimea apei este de numai 85 de centimetri.

Din primele informaţii se pare că cele două s-ar fi sinucis, întrucât pe o bancă din apropiere a fost găsită o scrisoare de adio.

Cele două femei aveau feţele acoperite cu eşarfe şi nu au putut fi salvate.

Noutăţile partenerilor

comentarii: