Potrivit proiectului, în 2020, veniturile bugetului de stat vor constitui 44,1 miliarde de lei, iar cheltuielile - 51,5 de miliarde de lei.

În 2020, bugetul va avea un deficit de 7,4 miliarde de lei.

Potrivit ministrului Finanțelor, Serghei Pușcuța, principalele surse ale deficitului în 2020 vor fi sursele externe.

Blocul ACUM Platforma DA și PAS a criticat faptul că Guvernul nu a publicat la timp proiectul bugetului de stat 2020.

„Cu 15 minute înainte de ședința executivului, la care urmează să fie aprobat proiectul bugetului, textul documentului nu a fost publicat. Dacă avem un regim obscur, atunci lumina să stinge peste tot. Chiar unde nu era necesar”, a comentat vicepreședintele Platformei DA, Alexandru Slusari.

Totodată, astăzi este examinat și proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 şi cel al Legii fondurilor de asigurări obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2020.

Proiectele urmează să fie transmise spre examinare Parlamentului.