image
Sursa foto: lemonde.fr

Ministerul rus al Apărării: Un „sabotaj” a provocat explozia de la depozitul de arme din Crimeea

Ministerul rus al Apărării a declarat marţi că un depozit militar din apropierea oraşului Djankoi, în nordul Crimeei, a fost avariat în urma unui sabotaj, a relatat agenţia rusă de presă de stat RIA Novosti, citată de Reuters.

Oficialii din Crimeea au declarat că a avut loc un incendiu major la un depozit de muniţii din zonă, scrie Hotnews.

Ministerul rus al Apărării a declarat că infrastructura civilă şi o staţie de alimentare cu energie electrică au fost avariate în urma „sabotajului", scrie agenţia rusă de ştiri de stat TASS.

Momentan, Ucraina nu a spus nimic despre implicarea sa într-o serie de explozii recente în Crimeea.

Un depozit de muniţie a explodat, marţi dimineaţa, la o bază militară rusă din Peninsula Crimeea, peninsula anexată de Rusia, a anunţat Ministerul rus al Apărării. Explozia s-a soldat cu doi răniţi, relatează AFP.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 3:15 GMT (ora locală, 6:15) într-un depozit temporar de muniţie de la o bază rusă din districtul nordic Geankoi, a anunţat ministerul într-un comunicat, citat agenţiile de presă ruse.

Noutăţile partenerilor

comentarii: