image
Sursa foto: unimedia.info

Alexandru Slusari: Este o mare rușine că 75% din pensionarii de la noi din țară au pensii sub minimum de existență

„Azi este ziua persoanelor în etate. Nu vreau să vorbesc mult despre soarta pensionarilor din Moldova, care au devenit victimele politicii genocidului social și voluntarismului autorităților. Azi dimineață un taxist mi-a povestit cum soția lui a ieșit la pensie cu 760 lei după 33 ani de muncă, întrucât au ars documentele confirmative pentru activitatea ei timp de 9 ani”, scrie vicepreședintele Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari.

Conform datelor statistice obținute de Uniunea pensionarilor, anul trecut, din peste 714 mii de pensionari, circa 523 de mii sau aproape 75% au avut pensiile sub minimum de existență, mai menționează Slusari.

„Pentru mine acest fapt este o mare-mare RUȘINE. Voi face tot posibilul și imposibilul alături de colegii mei de la Platforma DA și alte forțele antioligarhice ca în câțiva ani în Moldova să nu existe niciun pensionar cu pensia mai mică decât minimum de existență”, a punctat vicepreședintele Platformei DA.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: