image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

FOTO: Transportatorii desfășoară un protest în fața Guvernului; Cer tarife majorate

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) organizează azi un protest în Piața Marii Adunări Naționale, în cadrul căruia transportatorii cer tarife majorate și își exprimă dezacordul cu decizia Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de a nu da curs acestei solicitări.

Potrivit organizatorilor, la protest participă circa 100 de șoferi de microbuze.

„Motivul organizării protestului reprezintă dezacordul transportatorilor cu politica tarifară aplicată de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale la serviciile de transport rutier și protejarea schemelor corupționale de la gările auto. Totodată astfel ne exprimăm dezacordul cu abuzurile comise de ANTA”, a precizat Oleg Alexa, președintele Asociației.

„Cerem majorarea tarifelor deoarece nu mai putem activa, s-a scumpit și motorina și piesele auto. În aceste condiții nu mai putem achita salarii șoferilor și totodată, nu avem cu ce întreține mașinile. E foarte greu”, a declarat unul din șoferii participanți la acțiunea de protest.

Un alt șoferi, Veaceslav Găină, a declarat că au avut anterior întâlniri cu vicepremierul Andrei Spânu în cadrul căreia au explicat clar problemele transportatorilor. „Tarifele la motorină și la serviciile de reparație s-au dublat ori chiar s-au triplat. Noi vrem, dacă nu o majorare a prețului pentru călătorii, măcar subvenții la motorină. Parcul urban de autobuze si troleibuze din Chișinău a beneficiat de subvenții, de ce noi nu suntem auziți în această situație?”, a spus protestatarul.

ss
ss
ss

În PMAN au fost aduse microbuzele care nu circulă azi pe rute. În același timp transportatorii anunță că dacă nu vor fi auziți, vor organiza o grevă generală.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spânu a menționat anterior că transportatorii cer dublarea tarifelor, iar în unele cazuri chiar și mai mult.

Dacă la momentul actual este 60-70 de bani/per km, ei cer peste un leu. „Le-am spus foarte clar, până nu voi avea calcule, până nu vom înțelege exact cum este stabilit acest tarif, eu personal nu voi semna pentru nicio majorare”, a comentat decizia de a protesta a transportatorilor de pasageri, Andrei Spânu.

Noutăţile partenerilor

comentarii: