image
Sursa foto: jurnal.md

Ultima oră: CC a respins cererea de suspendare a decretului de desemnare repetată a lui Gavrilița la funcția de premier

Curtea Constituțională a respins cu puțin timp în urmă cererea de suspendare a Decretului Maiei Sandu privind desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru.

„Astăzi, 16 februarie 2021, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 20 prin care a respins cererea de suspendare a acțiunii Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 32-IX din 11 februarie 2021 privind desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru”, anunță CC.

Totodată, a fost stabilită data ședinței publice când va fi examinată în fond sesizarea socialiștilor.

Ședința va avea loc pe 23 februarie 2021, cu începere de la ora 10:00, și atunci va fi examinată sesizarea depusă de deputații PSRM Vasile Bolea, Grigore Novac și Alexandr Suhodolscki.

Amintim că socialiștii au contestat la CC decretul privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița pentru funcția de premier, semnat de președinta Maia Sandu și au cerut Curții să suspende decretul.

Potrivit PSRM, decizia Maiei Sandu de a o propune repetat pe Natalia Gavrilița pentru funcția de premier în contextul în care există 54 de semnături pentru Mariana Durleșteanu, candidatul socialiștilor susținut și de deputații partidului Șor și traseiști, este o „tentativă de uzurpare a puterii de stat”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: