image
Sursa foto: foto simbol

RM a înregistrat 835 de cazuri noi de Covid; Încă nouă persoane au pierdut lupta cu virusul

Republica Moldova a înregistrat 835 de cazuri noi de infectare cu Covid-19. Patru cazuri sunt de import și au fost depistați la bolnavi care au revenit din Turcia și Marea Britanie, restul cazurilor sunt cu transmitere locală.

Numărul persoanelor infectate din RM a atins cifra de 52 029 de cazuri

În total au fost efectuate – 2787 de teste, dintre care primar – 2564 şi repetat – 223 de teste.

Potrivit informațiilor prezentate de Ministerul Sănătății 58 de persoane infectate sunt lucrători medicali. Dintre aceștia, 26 sunt medici, 23 - asistente medicale și nouă persoane fac parte din rândul lucrătorilor auxiliari.

 568 de pacienți sunt în stare gravă , iar 36 dintre aceștia sunt conectați la aparate de respirație asistată. 1576 de persoane sunt în stare de gravitate medie.

Totodată în ultimele 24 de ore au fost externate 362 de persoane. În total, 38 579 de persoane au fost tratate  de COVID-19.

Potrivit aceleiași surse, nouă persoane au pierdut lupta cu virusul. Numărul deceselor provocate de Covid în RM a atins cifra de 1310 cazuri.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: