„Înțelegem foarte bine că regim de urgență pe teritoriul RM noi nu am avut, însă studiind legislația am observat că atribuțiile, nu știu de ce, sunt descrise exhaustiv în lege, fapt care limitează capacitățile Comisiei pentru Situații Excepționale. Noi excludem normele care limitează capacitățile acestei comisii”, a declarat ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi.

Potrivit modificărilor propuse, a fost exclusă prevederea potrivit căreia, în timpul stării de urgență, este interzisă adoptarea, modificarea sau abrogarea legilor organice și a legislației electorale.

„Această limitare este nejustificată. Or, vedem că Parlamentul nu poate revizui Constituția în stare de urgență. Este inadmisibil. Noi propunem readucerea la normalitate”, a adăugat ministrul Justiției.

Mai mult, au fost scoase de sub restricție și desfășurarea alegerilor și a referendumurilor.

„Teoretic, asta înseamnă că pe perioada stării de urgență s-ar putea organiza alegeri? Ce opinii aveți?”, i-a întrebat premierul Ion Chicu pe membrii Cabinetului de Miniștri.

Singura care s-a opus acestei prevederi a fost ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.

„Starea de urgență se determină ținând cont de niște circumstanțe care reprezintă risc pentru sănătatea publică. Considerăm că în perioada vizată este inadmisibil organizarea alegerilor. Este unul dintre riscurile pentru sănătatea publică”, a menționat Viorica Dumbrăveanu.

De o altă opinie a fost însă ministrul Justiției. „În perioada urgențelor au fost desfășurate alegeri, de exemplu, în Franța și nu a fost nicio problemă. Este nevoie de a lua măsuri suplimentare. Norma dată este una generală, fără a ține cont de specificul situației excepționale”, a insistat Fadei Nagacevschi.

„Mulțumesc, am obținut răspuns la întrebarea mea”, a spus și Ion Chicu.

În cele din urmă, proiectul de lege a fost votat în redacția propusă de Ministerul Justiției.