image
Sursa foto: border.gov.md

Trei bărbați din RM sunt cercetați penal, după ce au falsificat certificatul de vaccinare și testele Covid-19

Trei conaționali sunt documentați pentru neveridicitatea informațiilor din certificatul de vaccinare și testele Covid-19. Conform cercetărilor preliminare, unul din bărbați s-ar fi vaccinat în dimineața când îi fusese deja autorizată ieșirea de pe teritoriul Republicii Moldova.

Incidentul a fost înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute, în punctul de trecere Leușeni. În zorii zilei de 10 octombrie curent, pe sensul de intrare în țară s-a apropiat un tânăr de 28 ani, domiciliat în raionul Căuşeni. Pentru a fi scutit de autoizolare bărbatul a prezentat dovada imunizării cu vaccinul Johnson & Johnson, care ar fi fost eliberată de o instituţie medicală din municipiul Chișinău. În cadrul verificărilor suplimentare polițiștii de frontieră au constatat că în dimineața zilei vaccinării tânărul a ieșit din țară prin puntul de trecere Leușeni.

La audieri, conaționalul a declarat că certificatul este autentic și posibil s-ar fi produs o eroare ce ține de data emiterii documentului.

Alte două teste Covid-19 cu semne vizibile de falsificare au fost identificate de către polițiștii de frontieră din punctele de trecere Costești și Palanca. Asupra ambelor acte au fost depistate lipsa elementelor de protecție și neconcordanța detaliilor.

Ca urmare, au fost inițiate cercetări pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.

Dacă se vor găsi vinovați, bărbații riscă fiecare câte o amendă penală conform art. 361 al. (1) al Codului Penal al Republicii Moldova.

comentarii: