image
Sursa foto: dse.md

Intervenție SMURD: O femeie din RM, adusă din Viena la Chișinău după ce a trecut prin trei operații

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a efectuat o intervenție transfrontalieră terestră SMURD din Austria, orașul Viena pentru a aduce în țara noastră o femeie cetățean a Republicii Moldova, care a suferit un politraumatism în urma căderii de la înălțime de șase metri.

Pacienta în vârstă de 62 de ani a fost preluată de echipajul SMURD Moldova de la spitalul din orașul Viena unde aceasta a trecut prin trei intervenții chirurgicale.

Conform IGSU, intervenția de transportare a durat 17 ore. Astăzi, 27 noiembrie, medicii și paramedicii au adus femeia în siguranță cu o ambulanță de tip C1, iar la destinație aceasta a fost internată la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău.

Pe parcursul drumului, pacienta a fost strict monitorizată de specialiști. Nu a suportat complicații.

Conform informațiilor IGSU, de la începutul anului 2021 aceasta este a noua intervenție transfrontalieră terestră SMURD realizată de către instituție pentru cetățenii Republicii Moldova.

dse.mddse.md
dse.mddse.md
dse.mddse.md

Noutăţile partenerilor

comentarii: