image
Sursa foto: usembassy.gov

Statele Unite ale Americii au SUSPENDAT eliberarea de vize în lume

Statele Unite ale Americii au suspendat vineri eliberarea vizelor obişnuite în toate ţările lumii pe fondul crizei sanitare provocate de COVID-19, a anunţat Departamentul de Stat.

„Toate întâlnirile pentru vizele obişnuite de vizită sau de imigrare sunt anulate” începând de vineri, anunţă Departamentul de Stat pe contul său de Twitter.

„În limita posibilului, ambasadele şi consulatele vor continua să elibereze vize de urgenţă", se precizează în anunţul Departamentului de Stat, care promite să reia restul serviciilor „cât mai curând posibil”, fără să indice o dată exactă.

Washingtonul anunţase deja cu două zile în urmă suspendarea vizelor obişnuite în „numeroase ţări”, fără să spună care sunt acestea. De acum însă măsura a fost generalizată.

Statele Unite au interzis intrarea pe teritoriul lor pentru străinii veniţi din majoritatea ţărilor europene, urmând să închidă vineri seara graniţa cu Canada, iar, privitor la Mexic, intenţionează să limiteze trecerile între cele două ţări.

În acelaşi timp, Departamentul de Stat le-a cerut tuturor americanilor să nu se deplaseze în străinătate pe fondul epidemiei declanşate de noul coronavirus.

Citeşte mai mult despre

SUA

Noutăţile partenerilor

comentarii: