image
Sursa foto: jurnal.md

SIS informează că monitorizează atent situația din regiunea transnistreană și îndeamnă populația la calm

Serviciul de Informații și Securitate informează că monitorizează atent situația în contextul ultimelor evoluții din regiunea transnistreană. Instituția îndeamnă populația să fie calmă și să se abțină de la distribuirea informațiilor din surse neverificate, în special, a celor care incită la ură și război.

SIS anunță că monitorizează și va informa populația despre eventuale riscuri legate de regiunea transnistreană.

„Subiectele  prezentate factorilor de decizie constituie informații clasificate în baza lor fiind formate poziții oficiale și, la necesitate, vor fi comunicate  publicului larg.În același timp, instituția și-a intensificat eforturile de culegere de informații relevante pentru prevenirea acțiunilor ce pot afecta climatul de siguranță a Republicii Moldova, inclusiv prin cooperarea cu instituțiile naționale de forță și ocrotire a normelor de drept”, se spune în nota informativă a SIS

Totodată, instituția îndeamnă societatea la calm și la abținerea de la distribuirea informațiilor din surse neverificate, în special, a celor care incită la ură și război.

„Având în vedere complexitatea situației create, contăm pe responsabilitatea și gândirea critică a cetățenilor Republicii Moldova. Comunicarea pe subiectul dat va fi realizată într-o manieră centralizată de către autoritățile publice ale Republicii Moldova”, se mai spune în comunicatul SIS.

Amintim că ieri seara au avut loc câteva explozii la sediul așa-zisului minister al securității din Tiraspol. Cazul a fost catalogat de mai mulți lideri de opinie drept o provocare.

În noaptea de luni spre marți au avut loc încă două explozii în satul Maiak din regiunea Grigoriopol.

Ca rezultat, au fost deteriorate două turnuri de comunicații. Nu au fost înregistrate victime.

Noutăţile partenerilor

comentarii: