image
Sursa foto: Getty Images

Luka Jovic și-a aflat sentința după ce a încălcat legile carantinei din Serbia

Luka Jovic răsuflă ușurat - atacantul lui Real Madrid a scăpat de închisoare și s-a ales doar cu o amendă după ce a încălcat legile referitoare la carantină din Serbia.

Jovic a ajuns la o înțelegere cu autoritățile sârbe și va plăti o amendă de 30 de mii de euro, scăpând astfel de pedeapsa prevăzută după ce a fost trimis în judecată, anume 6 luni de închisoare.

Atacantul campioanei Spaniei a plecat la Belgrad în martie după izbucnirea pandemiei pentru a fi prezent la petrecerea de aniversare a iubitei sale, Sofija Milosevic.

El primise acceptul clubului să părăsească Spania, dar nu a respectat cele 14 zile de carantină la sosirea în Serbia. El a fost văzut apoi petrecând, iar gestul său a fost condamnat chiar și de președintele țării care l-a amenințat cu arestarea.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: