Scopul acestei limitări, bazată pe experiența altor state, este de a atenua riscul de supra-îndatorare a populației prin aplicarea unor costuri excesive ale creditelor de consum, se arată în nota informativă a proiectului.

Pentru împrumuturile în valoarea de până la 50 de mii de lei, acordate persoanelor fizice, se propune interzicerea renegocierii clauzelor contractuale care conduce la mărirea obligației pecuniare inițiale ale debitorului și la o supra-plată continuă.

În acest mod se urmărește încurajarea creditării responsabile, inclusiv prin prisma capacității financiare a clientului și a raportului datoriei la veniturile acestuia.

Proiectul de lege prevede, de asemenea, excluderea derogărilor aferente acceptării fondurilor rambursabile de la public și admiterea împrumuturilor subordonate – împrumuturi acordate printr-o singură operațiune de către deținătorii OCN și/sau bănci, societăți financiare nonbancare, organizații necomerciale și/sau persoane considerate investitori calificați în conformitate cu legislația privind piața de capital, în mărime ce depășește 600 mii de lei și cu un termen de scadență de cel puțin 3 ani. Astfel, se propune ca OCN să activeze doar cu capital propriu sau cel atras, însă nu de la consumatori.

Se propune și introducerea asupra OCN a unor sancțiuni pecuniare ”eficiente, proporționale și cu caracter de descurajare”.

Totodată, organizațiile microfinanciare nebancare vor fi obligate să raporteze la cel puțin unul din birourile istoriilor de credit care, la rândul lor, vor fi obligate să facă schimb de informații între ele.

Pentru o transparență mai mare a costurilor de creditare, OSN vor fi obligate să publice pe paginile lor Web regulamentele interne și instrumentul destinat evaluării costului total al creditului.

O schimbare importantă ține de creșterea capitalului social minim al OCN de la 300 de mii de lei la 1 milion de de lei.

De asemenea, autorii propun ca OCN să fie obligate să-și desfășoare activitatea doar în clădire administrativă sau la parterul unei clădiri cu destinație locativă ori în altă construcție capitală, astfel încât consumatorii să poată identifica sediul acestora.

Proiectul de lege urmează să fie votat în lectura a doua.

În Republica Moldova activează circa 160 de organizații de creditare nebancară, care au un portofoliu de creditare de 9 miliarde de lei. Din totalul de credite acordate, 80 la sută le revine persoanelor fizice.