image
Sursa foto: Getty Images

Oamenii mă recunosc, îmi fac poze și râd: Prin ce trece femeia care l-a acuzat pe Neymar de viol

Najila Trindade, tânăra care l-a acuzat pe Neymar de viol, a acordat recent un interviu în care a explicat prin ce probleme de sănătate, dar și sociale, trece, după incidentul care l-a implicat pe jucătorul brazilian.

Najila (26 de ani) susține că a fost atacată constant în mediul online și nu numai și a fost condamnată din punct de vedere social, după ce ar fi încercat să obțină bani de pe urma starului lui PSG.

Se pare că starea de sănătate a tinerei s-a schimbat foarte mult, iar problemele cu Neymar au avut un efect negativ asupra fetei: ”Mă refac din punct de vedere psihic. Mă tratez, pentru că am fost extrem de afectată, sufăr de depresie. Da, merg la psihiatru. Mă ajută mult, pentru că singură nu aș fi putut face față situației. Au venit foarte multe lucruri peste mine în același timp. Am început să sufăr pe 15 mai și de atunci, totul s-a destrămat în viața mea. Mă simt de parcă un uragan mi-a devastat mintea. Totuși, astăzi sunt mai bine, față de zilele imediat următoare macabrului episod din Paris”.

”Oamenii mă recunosc, îmi fac poze și râd. Unii dintre ei îmi adresează jigniri și mă fac să vreau să nu mai ies vreodată din casă. Sunt misogini și violenți”, a adăugat Najila.

Najila Trindade se teme ca fiul ei să nu fie o victimă a scandalului cu Neymar

Najila a afirmat că nu doar ea are de suferit din această situație, ci și fiul ei în vârstă de șapte ani: ”Am decis să stau numai cu el, pentru a-l proteja de această problemă, care pe mine mă ucide”.

”Nu avem acces la internet sau televizor la noi acasă și nu are cum să fie afectat. Dar va începe să meargă din nou la școală și de asta îmi e frică”, a mai spus tânăra.

Fata a mai spus că se temea de furia oamenilor și chiar a ajuns să se mute din Sao Paolo, unde lumea o recunoștea și o judeca. Mai mult, Najila a acuzat atitudinea oamenilor și susține că nimeni nu i-a sărit în ajutor: ”Nu am primit sprijin de la nimeni și toate astea din cauza faptului că este vorba despre Neymar, care este extrem de celebru și bogat”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: