image
Sursa foto: Getty Images

China susține că a descoperit ”pacientul zero”, o ciclistă din SUA care ar fi răspândit virusul în Wuhan

Până pe 26 martie, aproape 500.000 de oameni de pe planetă au fost infectați cu noul coronavirus, care a izbucnit prima dată la Wuhan, în China. Peste 22.000 de persoane au murit din cauza virusului care a provocat cea mai gravă criză mondială din ultimii zeci de ani.

Acum, autoritățile chineze încearcă să afle cum a apărut COVID-19. Potrivit presei de limbă engleză din China, experții de la Beijing cred că sportivii din SUA au adus virusul în Wuhan, la Jocurile Militare Mondiale, desfășurate în perioada 18-27 octombrie 2019.

Pacientul zero, cel care ar fi avut prima infecție, ar fi o experimentată ciclistă americană, de origine olandeză: Maatje Benassi (52 de ani). Teoria este avansată chiar de către un jurnalist american apropiat Beijingului, George Webb, din orașul Washington DC.

Benassi, al cărei soț este tot ciclist în armata Statelor Unite, a participat la o cursă de 80 de kilometri, pe data de 25 de octombrie. Acum, autoritățile chineze le cer americanilor să facă publice informațiile despre sănătatea sportivilor care au participat la Jocurile Militare Mondiale.

Varianta avansată de chinezi a născut sute de reacții pe Social Media. Foarte mulți oameni acuză autoritățile de la Beijing că încearcă să scape ”basma curată” aruncând vina pe americani. De asemenea, există și susținători ai teoriei avansate de chinezi.

Primul care a lansat ideea că americanii sunt în spatele virusului a fost purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Zhao Lijian, prin intermediul contului său de Twitter, rețea care nu funcționează acum în China.

Diplomatul a publicat un videoclip al lui Robert Redfield, directorul controlului și prevenirii sănătății din SUA, care a declarat la 11 martie 2020, la Congresul SUA, că unele decese de gripă din America, înregistrate înainte de începerea crizei, au fost identificate ulterior drept cazuri de coronavirus.

China a raportat peste 81.000 de cazuri de infectări cu COVID-19. Până pe 26 martie, 3.287 de persoane și-au pierdut viața din cauza noului coronavirus.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: