image
Sursa foto: Profimedia

După 16 ani, Zidane a dezvăluit numele singurei persoane care l-ar fi putut opri din a-l lovi cu capul pe Materazzi

Zinedine Zidane (49 de ani) primește foarte multă atenție din partea presei franceze în ultimul timp, deoarece încă este liber de contract și este dorit la PSG cu insistență, chiar și de către președintele Franței, Emmanuel Macron (44 de ani).

Tehnicianul a acordat recent un interviu pentru Telefoot, în cadrul căruia a vorbit despre controversatul episod de la finala Cupei Mondiale 2006, când l-a lovit cu capul în piept pe Marco Materazzi (48 de ani). Momentul a inspirat un artist să sculpteze și o statuie, expusă inițial la Paris.

Zidane a recunoscut că episodul nu-i face deloc cinste și a dezvăluit că singurul coleg care l-ar fi putut opri în acele momente de furie ar fi fost Bixente Lizarazu (52 de ani). Însă, legendarul fundaș s-a retras de la selecționata "Cocoșului galic" în 2004.

"Nu sunt deloc mândru de ce am făcut, dar face parte din călătoria mea. În viață nu reușești să faci totul perfect. Singurul care m-ar fi putut opri în acea seară ar fi fost Lizarazu.

Ar fi fost un lucru imens pentru mine să-l am de partea mea, dar nu poți rescrie trecutul. În fotbal mereu apar momente dificile, iar acesta a fost unul dintre ele", a mărturisit Zidane, conform 90min.

Zidane și Lirazaru au fost prima dată colegi la Bordeaux, iar mai apoi la naționala Franței. Cei doi au și astăzi o relație strânsă de prietenie.

Statuia imortalizând "lovitura cu capul" a lui Zidane asupra lui Materazzi, îndepărtată din capitala Qatarului, Doha, în 2013, va fi reinstalată în noul Muzeu al Sportului.

Statuia de bronz, înaltă de mai bine de cinci metri şi cântărind mai multe tone, opera artistului francez Adel Abdessemed, a fost cumpărată de Autoritatea muzeelor din Qatar în cadrul pregătirilor pentru Cupa Mondială ce va avea loc în acest an între 21 noiembrie şi 18 decembrie.

Ea a fost retrasă la mai puţin de o lună după ce a fost instalată la marginea mării în centrul oraşului Doha, în urma unei campanii care denunţa o idolatrie interzisă de islam.

"Noi aveam impresia că nu era la locul potrivit şi va fi reinstalată. Intenţionăm să facem acest lucru la 3-2-1 Museum", care s-a deschis la sfârşitul lui martie, a declarat preşedinta muzeelor din Qatar, Al-Mayassa Al-Thani, sora emirului Qatarului, fără să ofere o dată precisă.

"Cu sculptura lui Zinedine Zidane, vom vorbi despre stresul la sportivi la marile turnee şi despre importanţa de a vorbi despre problemele de sănătate mintală", a spus Al-Mayassa Al-Thani.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: