image
Sursa foto: ap

A 92-a aniversare a reginei Elizabeth II, marcată printr-un eveniment la care vor cânta Sting, Tom Jones şi Kylie Minogue

Regina Elizabeth II a Marii Britanii a împlinit sâmbătă vârsta de 92 de ani, iar pentru a marca evenimentul, la Royal Albert Hall din Londra, va avea loc concertul „Queen's Birthday Party” la care vor participa, între alţii, Sting, Tom Jones, Craig David şi Kylie Minogue.

Prinţul Harry urmează să ţină un discurs la eveniment, având în vedere noul lui rol de preşedinte al Queen's Commonwealth Trust.

Cel mai longeviv suveran britanic, cu 66 de ani pe tron, a fost sărbătorit şi prin salve de tun lansate sâmbătă, la prânz.

Regina, care de regulă, îşi sărbătoreşte ziua naşterii în intimitate, va fi prezentă la concertul de la Londra, care va fi transmis de BBC One şi BBC Radio 2. 

În fiecare an, ea sărbătoreşte două zile de naştere: pe 21 aprilie şi „aniversarea oficială”, vara. Aceasta din urmă, de obicei, este marcată în a doua sâmbătă din luna iunie, când regina se alătură paradei din centrul Londrei, scrie news.ro.

Vineri, prinţul Charles a fost numit succesorul lui Elisabeth II la conducerea Commonwealth, după ce regina a ocupat acest rol din 1952.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: