image

De ce se amână demontarea gardului de la Președinție? „Cine și-ar fi putut imagina că nu există evidență contabilă”

Lucrările de demontare a gardului din jurul clădirii Președinției se amână întrucât nu există o evidență contabilă clară a cheltuielilor în ceea ce privește lucrările de reparație a edificiului, afirmă președintele RM, Maia Sandu.

„Când s-a făcut reparația acestei clădiri nu s-a ținut o evidență clară. Gardul fost reparat de Cancelaria de Stat, apoi aceste lucrări au fost transmite la balanța Președinției. Nu s a oferit o evidență pe cheltuieli. ceea ce e o problemă. Nu putem să vă spunem cât a costat gardul, pentru că nu există asemenea acte. Înainte să ne clarificăm și să vedem costurile am deschis porțile, astfel ca lumea să poată să intre în curtea Președinției”, a explicat Maia Sandu la solicitarea presei.

Președintele RM a precizat totuși că nu a renunțat la ideea demontării gardului din jurul Președinției

„Nu am renunțat la această idee, dar nu e prioritatea numărul 1 pentru RM. Când o să putem să vedem toate costurile economice și o să facem analiza, o să revenim. Cine și-ar fi putut imagina că nu există o evidență contabilă a cheltuielilor Președinției și nu există evidența cheltuielilor pentru reparații”, a mai spus președintele RM.

Anterior, Maia Sandu a menționat că promisiunea din campania electorală a Maiei Sandu că va scoate gardul metalic din jurul clădirii Președinției va fi realizată la scurt timp de la investirea în funcție.

comentarii: