image
Sursa foto: jurnal.md

Ex-președintele CEC: Dacă CC anulează starea de urgență, Maia Sandu nu are niciun impediment pentru dizolvarea Parlamentului

Iurie Cecan, ex-președintele Comisiei Electorale Centrale, susține că în cazul în care Curtea Constituțională va declara neconstituțional decretul Parlamentului prin care s-a instituit starea de urgență până pe data de 30 mai, președintele țării, Maia Sandu, nu va mai avea niciun impediment pentru semnarea decretului de dizolvare a Parlamentului, iar alegerile parlamentare anticipate vor avea loc nu mai târziu de 90 de zile de la semnarea decretului. Declarația a fost făcută aseară în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

„Avizul primit de la Curtea Constituțională îndreptățește președintele RM să semneze decretul de dizolvare a Parlamentului și numirea datei alegerilor, în momentul în care nu există alte impedimente din punct de vedere legal. Președintele țării este întemeiat să emită acest decret. Când va examina acest decret, Curtea Constituțională va trebuie să examineze partea juridică a problemei, nu poate examina partea de oportunitate, pentru că oportunitatea nu ține de competența CC. Fie că această stare va expira în mod natural, fie că Parlamentul o va revedea, președintele țării după expirarea acestor circumstanțe nu are niciun impediment în semnarea decretului”, a declarat Iurie Cecan, ex-președintele Comisiei Electorale Centrale.

Resursele financiare pentru desfășurarea scrutinul parlamentar trebuie identificate în Parlament, pentru că Legislativul adoptă Legea bugetului. Comisia Electorală Centrală poate purcede la acțiuni de pregătire a campaniei electorale doar după ce i se alocă resurse financiare, a mai precizat Iurie Cecan.

De asemenea Cecan a mai subliniat că, potrivit Codului Electoral: „nu este nevoie ca data alegerilor parlamentare să „treacă” prin Parlament. Prin decretul semnat pentru dizolvarea Parlamentului președintele țării numește data alegerilor. Data nu poate fi mai devreme de 60 de zile din momentul semnării decretului și nu mai mult de 90 de zile. Parlamentul nu are treabă în acest context”.

Precizăm că pe data de 28 aprilie Curtea Constituțională va examina sesizările privind controlul constituționalității Hotărârii Guvernului cu privire la propunerea declarării stării de urgenţă nr. 43 din 30 martie 2021 și a Hotărârii Parlamentului privind declararea stării de urgenţă nr. 49 din 31 martie 2021 (sesizările nr. 81a/2021 și nr. 82a/2021).

Emisiunea poate fi urmărită aici.

Noutăţile partenerilor

comentarii: