Potrivit lui Morari, în decembrie 2019 un astfel de dosar se afla în gestiunea Procuraturii Anticorupție.

„Erau investigate pe faptul spălării banilor, achiziția a două case. Vlad Filat nu avea un statut în dosar, dar exista bănuiala că în urma încheierii unui contract cu un agent economic canadian, în domeniul jocurilor de noroc, Guvernul a adoptat o hotărâre ce favoriza monopolul în favoarea unei companii canadiene. Acest agent economic ar fi făcut ulterior transferuri în jur de 740 de mii de euro, către alte persoane juridice ce erau administrate de persoane aflate în afinitate cu Filat. Din banii respectivi s-a cumpărat o casă înregistrată pe o nepoată de-a dumnealui”, a declarat Morari.

El a mai spus că s-au făcut cereri de a crea comisii rogatorii în Franța, România și Canada în legătură cu acest dosar, care , din informațiile sale, se află în continuare pe rol.

„În cadrul urmării penale urma să fie stabilită legătura între activitatea premierului, partidului pe care îl conducea și nepoata domnului Filat”, a mai precizat Morari.

În cadrul emisiunii au fost prezentate și anumite secvențe din dosarul din Republica Moldova.

f1f1
f2f2

Totodată, a fost publicat și un document emis de autoritățile franceze, privind punerea sub sechestru a unui bun imobil scris pe numele nepoatei lui Vlad Filat. Potrivit procurorilor, există suspiciuni că bunul i-ar fi aparținut anume lui Filat.

ff

În context, avocatul Ștefan Gligor și-a manifestat regretul că banii de pe urma confiscării acestor bunuri imobile ar urma să rămână în Franța și să nu revină în bugetul Republicii Moldova.

Informațiile privind existența unor case pe care Filat le-ar deține în Franța a fost dezvăluită anterior de fostul avocat al acestuia, Igor Popa.

Filat a negat că ar deține case în Franța și l-a acuzat pe Popa că ar minți.