image
Sursa foto: partidulsor.md

Violeta Ivanov și-a lansat programul electoral; Filmul în care apare alături de Ilan Șor

Candidata Partidului „ȘOR” la funcția de președinte al Republicii Moldova, Violeta Ivanov, și-a prezentat astăzi programul electoral. „Consider programul prezidențial „Moldova-2024” o linie directorie care arată încotro trebuie să meargă țara. Nu spre Est și nu spre Vest, să nu tindă spre împrumuturi străine, să nu divizeze cetățenii pe criterii etnice, pe principii lingvistice sau altele”, a declarat Ivanov în cadrul unui briefing.

Candidata partidului Șor a declarat că principalul scop al programului său este „asigurarea condițiilor bune de trai, a unor venituri decente pentru cetățeni și un sistem social bine dezvoltat”.

Printre promisiunile candidatei se numără și indemnizații de până la 24 de mii de lei la naștere și alocații lunare pentru îngrijirea copilului până la vârsta 18 ani, salariu minim de 10.000 de lei și pensie minimă până la 5000 de lei.

La evenimentul de prezentare a programului a fost lansat și un film în care Violeta Ivanov apare ilustrată alături de Ilan Șor, cei doi discutând despre situația din țară și despre cum văd ei dezvoltarea acesteia.

Noutăţile partenerilor

comentarii: