image
Sursa foto: Profimedia

Rafael Nadal, aproape de eliminarea de la Turneul Campionilor, după încă un eșec

Spaniolul Rafael Nadal (36 de ani, locul 2 ATP) este foarte aproape să fie eliminat de la Turneul Campionilor, după ce a suferit marţi a doua înfrângere în tot atâtea meciuri, în faţa canadianului Felix Auger-Aliassime (6 ATP), scor 6-3, 6-4.

Meciul de la Torino a durat două ore. Nadal n-a reușit niciun break, deși a avut cinci oportunități.

Felix Auger-Aliassime a speculat două dintre cele patru șase de break avute și a servit foarte bine, reușind 15 ași.

Rafael Nadal a avut mai puține erori neforțate (raport 18-19), dar mult mai puține lovituri câștigătoare (13 vs 32).

Învins duminică în primul său meci de americanul Taylor Fritz (9 ATP), tot în două seturi, Nadal mai poate spera să ajungă în semifinale, dar va avea nevoie de un concurs de circumstanţe favorabile, inclusiv o victorie joi împotriva norvegianului Casper Ruud (4 ATP).

Rafael Nadal este principalul favorit la Turneul Campionilor 2022. Ibericul, care are 22 de trofee de Grand Slam în palmares, nu a câştigat niciodată Turneul Campionilor, dar a disputat de două ori finala.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: