image
Sursa foto: wikimapia.or

Sanatoriul „Moldova” din Odesa, proprietate a RM - ținta unor oligarhi ucraineni // Investigație Jurnal TV

Proprietățile de milioane ale statului Republica Moldova sunt sursă de venit pentru cei care dețin puterea. Un exemplu ar fi și sanatoriul „Moldova” din orașul Odesa, altădată o perlă pe malul Mării Negre. Ajuns subiect de litigiu de mai bine de zece ani, sanatoriul și terenul aferent este pus acum sub sechestru. Asta după multiple ședințe de judecată, în care Republica Moldova a fost reprezentată de către un avocat ucrainean plătit de Cancelaria de stat cu... CINCI EURO în cadrul unui contract fictiv făcut de dragul bifei.

De fapt, și serviciile avocatului și cheltuielile de judecată și taxele plătite în Ucraina, care se ridică la zeci de mii de euro, au fost achitate de un oligarh ucrainean, cunoscut lider criminal. Acesta aparent ”ajută” țara noastră să recupereze sanatoriul din Odesa de la alți doi afaceriști ucraineni, dar are propriile planuri privind soarta terenului. Iar ca tabloul să fie complet, încrengătura corupției pentru deposedarea Republici Moldova de sanatoriu duce până la deputații din Chișinău.

Importantă din punct de vedere financiar nu este atât clădirea sanatoriului ”Moldova”, ajunsă în delăsare, cât terenul de aproape 5 hectare, situat în cea mai scumpă regiunea a orașului Odesa, Arcadia, la câteva zeci de metri de litoral. Sanatoriul a fost proprietatea Republicii Moldova până în 2008, când Agenţia Proprietăţi Publice l-a vândut unei companii ucrainene, SDY-INVEST GRUP. În 2011 însă, Curtea Supremă de Justiţie a anulat contractul de vânzare-cumpărare a sanatoriului din cauza că firma ucraineană nu achitase prețul vânzării în termenii stabiliți.

De atunci și până în prezent a urmat un ping-pong prin instanțele de la Chișinău și Kiev, iar sanatoriul și-a schimbat proprietarii de trei ori în registrele Ucrainei. Din noiembrie 2019, procesul de înstrâinare a complexului sanatorial este pus pe pauză, Republica Moldova fiind reprezentată în acest litigiu de avocatul ucrainean Egor Moisa.

Acesta a recunoscut că este plătit pentru serviciile sale nu de Cancelaria de Stat de la Chișinău, ci de oligarhul Vladimir Prodivus, care din 2012 până în 2014 a fost deputat în Rada de la Kiev pe listele Partidului Regiunilor al fostului președinte Viktor Ianukovici. De-a lungul anilor, Prodivus a fost prezentat de presa ucraineană ca o autoritate criminală. A fost implicat în reglări de conturi pentru acapararea sferelor de influență și a participat personal la schimburi de focuri cu alți lideri criminali. Averea sa oficială se ridică la 100 de milioane de dolari.

Egor Moisa, avocatul anagajat de Republica Moldova: Concret, Sanatoriul Moldova din start s-au adresat. Este singurul astfel de caz când m-au abordat oameni din afara Republicii Moldova. La mine s-a adresat partenerul meu ”cel mare”, Vladimir Stepanovici Prodivus. Din câte știu, el a comunicat cu cineva din cercul puterii. El a plătit taxele de judecată la toate procesele. El chiar a fost gata să cumpere nu sanatoriul, ci dreptul de ”solicitare a proprietății” acestui sanatoriu.

Reporter: Și Dumneavoastră spuneți că el a participat la proces? A achitat note de plată?

Egor Moisa: Da, el a achitat note de plată. El, din numele Republicii Moldova, a achitat taxe de judecată destul de mari. Unele sume au fost de 600 de mii de hrivne, aproximativ 27 de mii de dolari. Apropo, contractul meu cu Cancelaria de Stat (a Moldovei) este semnat la suma de 5 euro. CINCI EURO! Asta a fost făcut pentru că la sume de peste 50 de mii de lei e nevoie de angajat avocat, prin concurs. Asta s-a făcut formal ca eu să nu trec de concurs.

Avocatul Egor Moisa spune că pe tot parcursul anului 2020 ședințele de judecată au fost amânate din cauza pandemiei sau a îmbolnăvirii judecătorilor, iar ultima ședință urma să aibă loc pe 16 decembrie trecut, dar Cancelaria de Stat de la Chișinău a solicitat amânarea ședinței până la sfârșitul lunii ianuarie.

Astfel, în prezent proprietarul de jure al sanatoriului ”Moldova” din Odesa a rămas compania ucraineană „Makstgrupp”, controlată prin off-shore de un alt magnat ucrainean - Valentin Vasciuc, afiliat bancherilor de proastă faimă Granovschi și Kaufman.

Avocatul mai spune că sanatoriul din Odesa se află acum sub sechestru, dar Republica Moldova oricum nu va avea parte de acesta, așa că mai bine ar fi să ajungă sub controlul șefului său, care i-a plătit serviciile, oligarhul Vladimir Prodivus, care ar urma să renoveze clădirea și să construiască un sanatoriu de lux, nu complexe locative, cum își doresc ceilalți afaceriști.

Potrivit surselor Jurnal TV, avocatul Egor Moisa, împreună cu deputatul moldovean Vladimir Andronachi și secretara acestuia, Carolina Andriuță, au avut numeroase întrevederi pe parcursul anilor 2018-2019, inclusiv în clădirea Consulatului Republicii Moldova din Odesa, unde ar fi discutat planuri de preluare inclusiv a consulatului, care se află pe același teren de 5 hectare al sanatoriului. Moisa a recunoscut că a vorbit cu Andronachi, dar spune că nu-și amintește subiectul.

EGOR MOISA, avocatul anagajat de Republica Moldova:

„La modul concret nu am avut relații cu acest om. Știți, dacă omul se prezintă la telefon cu un anumit nume... Eu cred că dacă ar fi fost chiar el, atunci am fi avut o întâlnire personală. Au fost oameni care spuneau că îl cunosc, dar apoi aflam că ei nu puteau să-l știe, nicicum. Nu pot să vă spun pentru că au trecut mai mult de trei ani. Nu pot să vă spun conținutul discuției. Eu nu am posibilitate să mă interesez de astfel de subiecte. Nu e bine să pui așa întrebări unor astfel de oameni."

Precizăm că pe parcursul zilei am vorbit cu mai mulți reprezentanți ai Agenției Servicii Publice și ai Cancelariei de Stat, pe care i-am întrebat cui aparține de facto sanatoriul de la Odesa și cum se face că avocatul angajat de Chișinău a fost plătit de un oligarh ucrainean.

Cancelaria de Stat așa și nu ne-a răspuns la întrebări, iar reprezentantul APP-ului, Viorel Popa, spune că nu-l cunoaște pe Egor Moisa. Viorel Popa a mai spus că din punctul de vedere al Chișinăului, sanatoriul din Odesa este proprietatea Republicii Moldova și este administrat de întreprinderea de stat ”MEDISAN”. Totuși.

VIOREL POPA, șeful direcției control al legalității din cadrul APP:

„Atât timp cât nu există o decizie definitivă nu credeți că e prematur de vorbit? Noi considerăm că-i a noastră, ei consideră că-i a lor. Ne judecăm."

Deputatul Vladimir Andronachi nu a fost de găsit la telefon. Pe de altă parte, vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a făcut un apel către președintele Maia Sandu privind includerea în ordinea de zi a următorii ședințe a Consiliului Suprem de Securitate subiectul proprietății Republicii Moldova din Ucraina.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: