image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Ziua Familiei, marcată alături de ucraineni; Pasha Parfeni va susține un recital live mâine, în fața clădirii Guvernului

Guvernul Republicii Moldova și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație în Moldova (UNFPA) organizează mâine, începând cu ora 11:00, Ziua Internațională a Familiei.

Anul acesta, în semn de solidaritate, Ziua Familiei va fi sărbătorită împreună cu familiile ucrainene care de la începutul războiului s-au refugiat în Republica Moldova.

Organizatorii invită copiii, părinții, bunicii la dialog cu mesajul că familiile sunt mai puternice și mai sănătoase atunci când toți membrii acesteia, indiferent de gen sau de vârstă, se implică în mod egal.

Printre cele mai interesante momente ale programului se numără recitalul live al lui Pasha Parfeni, spectacolul laboratorului distracțiilor științifice “Mendelevium” și cel de bule de săpun, atelierul cu pietre colorate și alte activități pentru toată familia.

Evenimentul se va desfășura în fața Guvernului, din partea străzii Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, invitând astfel cetățenii ca începând de duminică să profite din plin de vreme frumoasă pentru a face un popas de odihnă sau socializare pe iarba sediului Guvernului în orice zi și la orice oră.

Noutăţile partenerilor

comentarii: