image
Sursa foto: Jurnal.md

Avocatul lui Demcenco: Arestarea NU e legată de escrocherii cu carduri; Foști colegi demiși au depus mărturii împotriva lui

Arestarea directorului adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Serghei Demcenco, nu are nicio legătură cu escrocheriile cu cardurile bancare, dirijate din pușcării. Declarația îi aparține avocatului lui Demcenco, Ruslan Dodica.

Serghei Demcenco a fost reținut la câteva zile de la reținerea directorul Penitenciarului nr. 18 Brănești, Viorel Perciun, despre care Poliția Capitalei a anunțat că este suspectat, împreună cu mai mulți deținuți, de comiterea unui șir de escrocherii prin însușirea mijloacelor financiare de pe cardurile bancare ale cetățenilor.

Avocatul lui Demcenco afirmă însă că clientul său nu este vizat în acest caz, iar ceea ce i se încriminează este abuzul de serviciu pentru că ar fi concediat mai mulți angajați din motive disciplinare.

„În presă se vehiculează că sunt escrocherii în cadrul penitenciarelor. Ăsta e alt proces penal. Escrocheriile sunt investigate de procuratura muncipiului în privința unui anumit penitenciar, nr 18 din Brănești. Iar dl Demcenco este acuzat de PCCOCS pentru alte fapte, pentru abuz în serviciu. Nu are nicio tangență cu escrocheriile și cu reținerile care au avut loc. I se incriminează un abuz în serviciu în interesul unei organizații criminale, dar fără a fi concretizat nici măcar în ordonanță”, susține Ruslan Dodica.

Potrivit avocatului, la baza reținerii lui Demcenco au stat declarațiile unor foști colaboratori, care acum au statut de martori, și care au fost demiși în urma concluziilor unei comisii de etică din care a făcut parte și Demcenco.

„Clientul meu întotdeauna a activat conform programului propus de toți miniștrii, dumnealui deja activează sub conducerea a trei Guverne. Când s-a pornit curățarea sistemului, dl Demcenco a făcut parte din comisia de etică și disciplină în timpul procedurilor discliplinare în privința lucrătorilor penitenciarelor care admiteau încălcări. Au fost mulți colaboratori care au fost demiși și astăzi în dosarul domnului Demcenco persoanele care au fost concediate pentru nereguli sunt folosite ca martori. E învinuit că a dat afară persoane „oneste”. La baza reținerii, temei au servit declarațiile acestor martori. Domnul Demcenco se declară nevinovat. Dumnealui nu dispune de competența de anagaja sau concedia. Sunt aduse învinuiri grave, dar care nu au suport”, a mai spus Ruslan Dodica.

Cât despre informațiile că Serghei Demcenco ar avea vreo legătură cu escrocheriile din penitenciar, avocatul susține că infracțiunile comise în pușcării sunt responsabilitatea administrației fiecărui penitenciar în parte, nu a ANP. Cu același succes, spune avocatul, poate fi acum învinuit și ministrul Justiției.

„Penitenciarele au conducere, au servicii corespunzătoare pe interior. Infracțiunile comise de condamnați sunt sub supravegherea administrației fiecărui penitenciar în parte, a securității interne. Iar ANP e un organ care doar administrează activitatea administrației penitenciarelor. Nu ANP și dl Demcenco supraveghează activitatea condamnaților. E ca și cum am face analogie că ministrul Justiției trebuie să poarte acum răspundere ca persoană ierarhic superioară”, a mai spus avocatul.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: