image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Partidul „Șor” a contestat la Curtea Constituțională Legea care prevede majorarea vârstei de pensionare

Partidul „Șor” a contestat la Curtea Constituțională noua lege a pensiilor, adoptată la finalul anului 2021, de către majoritatea PAS. Sesizarea a fost depusă astăzi de deputații fracțiunii partidului „Șor”, Marina Tauber și Reghina Apostolova

Potrivit autorilor sesizării, legea, care stabilește, printre altele, majorarea vârstei de pensionare, este „scandaloasă și antipopulară”, iar guvernarea vrea să-i lipsească pe oameni de dreptul de a beneficia de pensie la bătrânețe.

PÎntr-un comunicat al formațiunii s emai spune că legea conține o serie de încălcări ale drepturilor omului, prevăzute de Constituția Republicii Moldova. Pe lângă majorarea vârstei de pensionare până la 63 de ani, a fost majorat și stagiului de cotizare până la 34 de ani. Aceste modificări vor afecta cel mai mult femeile, în contextul în care speranța de viață scade anual, iar mai multe studii arată că foarte puține femei ajung să atingă acest stagiu de cotizare.

O altă prevedere scandaloasă este și introducerea așa-numitei pensii anticipate pentru muncă îndelungată. Doar că în acest stagiu nu au fost incluse foarte multe perioade, cum ar fi studiile, serviciul militar, concediul de îngrijire a copilului etc. În realitate, practic este imposibil să fie atinse aceste cifre. Persoana, în special femeile, nu ar trebui nici să studieze, nici să nască copii și să muncească toată viața pentru a putea ieși la pensie cu doi ani mai devreme.

Amintim că modificările la Legea privind sistemul public de pensii au fost votate în luna noiembrie a anului 2021 și au întrat în vigoare la începutul noului an. 

comentarii: