image
Sursa foto: Getty Images

Thibaut Courtois a jucat accidentat în finala UCL, la care a fost omul meciului! De ce suferă eroul lui Real Madrid

Thibaut Courtois (30 de ani) a fost cel mai bun om al lui Real Madrid în meciul cu Liverpool din finala Champions League, scor 1-0.

Portarul a reușit 9 parade în ultimul act, un record absolut în noul format al celei mai prestigioase competiții intercluburi din Europa, implementat în sezonul 2003/2004.

Ce este și mai impresionant este că belgianul a jucat accidentat din primul minut și până la fluierul final. Dezvăluirea a fost făcută de către Erwin Lemmens, antrenorul de portari al selecționatei Belgiei.

Courtois suferă de ceva timp de pubalgie, o afecțiune în zona inghinală întâlnită destul de des la sportivi.

"Trebuie să tratăm corect această problemă a pubalgiei, pentru ca el să fie bine sezonul următor și la Cupa Mondială.

Trebuie să înțelegem că va fi nevoie să se odihnească. Nu va juca în următoarele meciuri din Liga Națiunilor", a declarat Erwin Lemmens, conform Marca.

Fostul portar al celor de la Chelsea a avut-o foarte aproape, în tribune, pe iubita sa - celebrul model Mishel Gerzig. Cei doi și-au oficializat relația de curând și sunt de nedespărțit. Se pare că frumoasa israeliancă i-a purtat cu adevărat noroc iubitului său.

Chiar dacă golul victoriei a fost marcat de Vinicius, părerea generală a fost că Thibaut Courtois a fost ”omul cheie” al finalei. A ținut-o pe Real Madrid în joc prin evoluția sa, una considerată impecabilă.

Mishel a trăit partida la intensitate maximă. S-a bucurat pentru fiecare intervenție a partenerului său și a izbucnit în lacrimi după ultimul fluier al arbitrului francez Clement Turpin.

La finalulul ceremoniei de decernare a trofeului și a medaliilor, Mishel Gerzig a coborât la nivelul gazonului pentru a se bucura de triumf alături de Thibaut. Apoi, târziu în noapte, cei doi s-au fotografiat sărutându-se, dar cu trofeul Ligii Campionilor în brațe.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: