image
Sursa foto: jurnal.md

Struguri mulți, dar de calitate joasă; Producătorii se tem că nu-și vor răscumpăra investițiile

Ploile abundente, pe alocuri cu grindină, dar și bolile le-au jucat festa fermierilor. Strugurii sunt ieftini, dar nu pentru că recolta ar fi foarte bună, ci pentru că e joasă calitatea. O spun producătorii care au venit să-și vândă marfa la un iarmaroc în Chișinău. Un kilogram de struguri variază între 7 și 12 lei. Cumpărătorii zic că e prea scump, așa că vor face mai puțin vin în acest an.

Ana Garabagiu a venit din satul Costești cu strugurii proaspăt culeși de pe cele 4 hectare de viță-de-vie. Deși anul a fost roditor, femeia spune că nu crede că își va răscumpăra investițiile din cauza calității proaste a strugurilor.

„Anul acesta foarte mari cheltuieli au fost, anul a fost ploios și bolile au afectat via. Este mai puțină în acest an, dar mulțumim lui Dumnezeu de atât cât este. La mulți au afectat că nu au roadă absolut deloc.”

Și strugurii de pe podgoriile lui Dumitru Samson din Hâncești au fost afectați de boli în acest an. Agricultorul ne-a spus că este dispus să-și vândă marfa chiar și cu trei lei la sfârșit de zi, doar că nu are cui.

Aceeași problemă o are și viticultorul Iurie Bivol, din Cimișlia.

„Anul acesta poama e cam dificilă. Au fost niște ploi cred că cu acizi ceva, că poama nu este așa de bună cum era înainte. Este multă, dar nu este calitativă. Anul acesta poama neagră a fost mai tare afectată decât poama albă, care mai bine s-a păstrat.”

La rândul lor, cumpărătorii caută întâi de toate struguri dulci indiferent de culoare.

Unora li s-au părut strugurii cam scumpi, așa că au decis că vor face mai puțin vin în acest an. Pentru un vin bun, unii cumpărători sunt dispuși să scoată din buzunar mai mulți bani.

Iarmarocul de struguri de la Piața Avicolă din capitală va fi deschis în intervalul orelor 07:00-18:00 până la sfârșitul lunii octombrie.

Noutăţile partenerilor

comentarii: