image
Sursa foto: Getty Images

Sergio Ramos spune adio lui Real Madrid! Anunțul oficial al clubului

Sergio Ramos se desparte de Real Madrid după 16 ani în tricoul echipei la care a purtat și banderola de căpitan!

Gruparea blanco a anunțat că joi are loc o conferință de presă la care fundașul va spune adio, ceremonie la care va participa și președintele Florentino Perez.

”Real Madrid anunță că joi, 17 iunie, va avea loc festivitatea de despărțire și omagiere a căpitanului nostru, Sergio Ramos, în prezența președintelui Florentino Pérez. Apoi, Sergio Ramos va participa la o conferință de presă”, este textul comunicatului emis de madrileni.

Contractul jucătorului expira peste două săptămâni. Ramos spera să i se ofere o nouă șansă, după ce refuzese oferta inițială și acceptase reducerea salariului cu 10% și un contract doar pe un sezon.

Președintele Florentino Perez a rămas neînduplecat și s-ar fi supărat deoarece el i-a instigat pe coechipierii lui să nu accepte reducerea salariilor.

Ramos se desparte de Real Madrid după ce a cucerit 4 trofee UEFA Champions League, 5 titluri în La Liga, două Cupe ale Regelui, trei Supercupe ale Europei și 4 Supercupeale Spaniei, fiind al doilea cel mai titrat fotbalist din istoria clubului după Gento.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: