image
Sursa foto: pdm.md

Alianţa Anti-Moldova

În disputele lor privind evoluţia speciilor, savanţii au explicat foarte limpede de ce multe dintre ele (şi aici nu e vorba doar de maimuţe) nu evoluează, nu se transformă – după Darwin – în altele, superioare lor, pe scara evoluţiei. Răspunsul e foarte simplu: unele animale nu au nevoie de asta. În condiţiile date, lor le este bine fără niciun fel de schimbare.

Sunt adaptate perfect unui anume mediu şi… la ce le-ar trebui (d.e.) aripi, dacă toată hrana e la îndemână şi e suficient să se poată târî de la culcuş până la balta cu insecte? Îşi conservă nişte abilităţi minime şi, în aceste condiţii de autosuficienţă, îşi duc traiul până la finele veacului. Pică banană mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă! Cred că înţelegeţi încotro bat, dar să le luăm pe îndelete.

„Noua” politică anunţată de PDM este, de fapt, politica dintotdeauna a socialiştilor şi a partidului lui Şor (in nuce, ea e şi politica dintotdeauna a PD). Cred că aţi remarcat că, de când existăm ca stat independent, sintagma „pro-Moldova” (cu variantele ei, gen: „Casa noastră Republica Moldova”) a însemnat întotdeauna anti-Europa, anti-România, fiind, de fiecare dată, promovată de formaţiunile pro-moscovite.

„Noua” tactică a democraţilor (de fapt, a grupului de la GBC) nici măcar nu încearcă să păstreze cumva aparenţele. Dacă iniţial, după refuzul UE de a mai finanţa un regim care deraiază permanent de la cursul european asumat, guvernarea mai încerca, fie şi timid, să declare că va păstra direcţia de dezvoltare şi reformele asumate, acum se anunţă o autonomie totală faţă de valorile europene şi faţă de promisul parcurs european. Semnul este mai limpede decât oricând: dacă nu ne daţi bani, la ce am osteni asupra reformelor?

Simplu spus, „reformele” de până acum, mai mult mimate, erau făcute doar de dragul finanţărilor, nu ca necesitate. Dimpotrivă, în principiu, ele îi sufocau pe guvernanţi. Toată lumea înţelegea (şi PD nu înceta să declare asta) că reformele sunt pentru foarte concretul binele nostru comun, nu pentru nişte europeni abstracţi. Iată însă că se divulgă mai clar decât se poate că nimeni nu şi-a dorit reforme.

Şi-au dorit banii contribuabilului european, care, prin decizia parlamentului comunitar, voia să aibă nişte vecini cu acte civilizatorii în regulă. Vecini care ar fi trăit după aceleaşi principii comunitare. Spre binele lor, în primul rând. Spre viitoarea lor prosperitate, care i-ar aduce în albia comună, indiferent dacă statutar ar fi sau nu în UE. Asta era ideea. Acum cetăţeanul nostru află că totul a fost o cacealma. Pentru că… la ce le-ar trebui guvernanţilor eforturi şi schimbări pe model eurocomunitar, dacă lor şi aşa li-i bine?

Nu e nuanţare, ci un „nou curs”. Se înţelege de la sine că toţi cei care propun un anume „vector” înţeleg că ceva nu merge, că trebuie schimbate lucrurile. Doar PD spune că totul e OK. Pentru că aşa le convine: să nu se schimbe nimic, să nu ne învăţăm minte nici în ceasul al doisprezecelea. Pentru că… totul e bine cum este. Privit din geamurile fumurii ale maşinilor şi ale GBC-ului, chiar că totul e OK. Voi de ce vă revoltaţi?

„Pro-Moldova” e o lozincă de speculaţie pur-electorală, dar şi una a confortului: nu trebuie să faci nimic, spune că te îngrijeşti de popor, aruncă-i câte un cadou electoral şi… adună-ţi mai departe capitalul politic şi financiar. Este o atitudine care umileşte poporul (nu suntem, totuşi, o masă de calici, de care să-ţi fie milă). Or, ce este, d.e., o platformă proeuropeană decât o încercare de a scoate statul şi oamenii din captivitatea unei dictaturi care se perpetuează din oasele aruncate poporului, ca la câini; decât o încercare de a ne trezi din starea de autosuficienţă, pentru a ne reface destinul după modelele lumii civilizate; decât alinierea la valorile europene, inclusiv prin atragerea fondurilor comunitare, prin ajustarea legislaţiei şi a economiei la standardele lumii occidentale?

Renunţarea la aceste eforturi – făcute de dragul şi spre binele oamenilor din acest ţinut marginalizat – e o crimă. Or, asta înseamnă căderea ireversibilă a unei cortine de fier, opace şi definitive, între noi şi lumea bună. Finita la commedia! Adio, Europa!

Şi asta se întâmplă când până şi Igor Dodon îşi plănuieşte o ieşire în lume. Şi nu oriunde, ci la Paris, pe urmele viselor Chiriţei! Doar că… Ştiţi cine îl invită? Ludovic al XX-lea! Nu mă credeţi? Louis de Bourbon, cel care a participat la congresul familiilor patriarhale, alături de cohortele de preoţi subordonaţi anacronicei patriarhii ruse, tot el Ducele de Anjou, este unul dintre pretendenţii la tronul Franţei (în cazul, ireal, desigur, în care francezii ar dori să revină la monarhie). Dictatorul coreean (unul dintre modelele manageriale ale socialiştilor noştri) e floare la ureche în comparaţie cu adâncurile istorice în care vrea să ne cufunde „pro-moldoveanul” Dodon.

Şor, cu colhozurile lui, e pandantul modern al alianţei feudale. Iar Plahotniuc et Co nici măcar nu se complică. Ei vor o Moldovă în care să nu se schimbe nimic. Pentru fericirea lor nici nu e nevoie să se schimbe ceva. Balta în care ne aflăm e mediul lor propice.

Mircea V. Ciobanu

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: