image
Sursa foto: Jurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Consiliul Suprem de Securitate, convocat în ședință de Maia Sandu în legătură cu incidentele din regiunea transnistreană

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, convoacă astăzi ședința Consiliului Suprem de Securitate în legătură cu incidentele din regiunea transnistreană.

Consiliul Suprem de Securitate se va întruni începând cu ora 13.00, la Președinție. După ședință, la ora 15.00, Președinta Maia Sandu va susține un briefing de presă.

Precizăm că mai multe explozii au avut loc în regiunea separatistă ieri seara la așa-zisul minister al securității din Tiraspol și azi dimineață în satul Maiak din regiunea Grigoriopol, unde au fost deteriorate două turnuri de comunicații.

În urmă cu puțin timp, Serviciul de Informații și Securitate a emis o declarație prin care informează că monitorizează atent situația și îndeamnă populația să fie calmă și să se abțină de la distribuirea informațiilor din surse neverificate, în special, a celor care incită la ură și război.

Noutăţile partenerilor

comentarii: