Mai mulți veterani de război s-au întrunit azi într-o conferință de presă, la care au venit cu un îndemn adresat tuturor veteranilor de a se solidariza și de a se întruni pe 2 martie în centrul Chișinăului, pentru a-și revendica drepturile și a emite o Declarație pe care o vor înainta Guvernului, Parlamentului și Președinției.

Valeriu Sava din Anenii Noi a declarat că a fost printre primii pe câmpul de luptă în martie 1992.

„Alături de noi au fost și primari, și țărani. Nu ne-a fost ușor, dar am rezistat atunci. Am stat în calea tancurilor, nu ne-am speriat. Nici nu știm când cuvântul „veteran” și „combatant” s-a transformat în unul de ocară, asociat cu cel de „alcoolici”. Toate aceste guvernări ne-au umilit și ne-au marginalizat. În Roșcani, Anenii Noi, asistența socială timp de opt luni nu i-a dat nimic unui veteran invalid care a luptat alături de noi. Rugăm oamenii să ne susțină în această încercare a noastră de a ne revendica drepturile”, a spus veteranul de război.

Combatanții au mai declarat că pe 10 februarie au depus la Cancelaria de Stat lista cu revendicări. Până în prezent nu au primit niciun răspuns. Mai mult, Guvernul a aprobat o decizie de creare a Consiliului național pentru problemele veteranilor de război, condus de ministrul Apărării, Victor Gaiciuc.

Din componența acestuia fac parte generali, secretari de stat, președinți de uniuni și asociații de veterani, care, în ultimii ani „s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie”, dar nu pentru a le apăra drepturile, ci pentru a fi folosite în campanii electorale de un partid politic ori altul, spun veteranii.

„Dorim ca toate organizațiile de veterani să ne unim într-o entitate unică. Din păcate deja avem semnale că autoritățile centrale, generali, conducători de asociații creează impedimente ca să ne împiedice să ne întrunim pe 2 martie. Acest fapt denotă că actuala guvernare nu este alături, dar noi trebuie să ieșim să ne apărăm drepturile”, a declarat Victor Ciobanu.

Un veteran, despre Diacov: Oare nu i-i rușine, după 30 de ani de stat în Parlament, ca un veteran să primească 100 de lei?

Nicolae Bejan din Ialoveni a declarat că indiferent unde au luptat oamenii, în Afganistan, la Nistru, ori au lichidat consecințele catastrofei de la Cernobâl, au ajuns în aceste zone fierbinți la îndemnul autorităților.

„Guvernarea nu a acceptat măcar o întâlnire cu noi. Mă doare când văd ce se întâmplă după 28 de ani de la războiul de la Nistru. Este dureros, când o autoritate și însăși societatea dă cu piciorul într-un ostaș ori fost polițist, pe care altădată l-a trimis la luptă”, spune Nicolae Bejan.

Combatantul s-a referit și la unul dintre parlamentarii cu cea mai mare experiență de deputat, Dumitru Diacov, care ieri a apărut în studioul Jurnal TV.

„Oare nu i-i rușine lui să stea timp de 30 de ani în Parlament și un veteran de război să primească azi o indemnizație de 100 de lei?”, se întreabă veteranul.

„Ce primar a ajutat în acești 28 de ani un invalid de război?... Numai noi contribuim cu ce avem și ne ajutăm unii pe alții. De ce actuala guvernare se întâlnește cu reprezentanții companiilor de microbuze care anunță proteste, se întâlnesc cu medicii, pe noi însă ne ignoră? Nu-mi imaginez să se întrunească veteranii din Transnistria și Krasnoselski să nu iasă să discute cu ei”, a continuat Nicolae Bejan.

Un alt fost combatant, Anatol Macovei, s-a întrebat: „Cum mama dracului deputații găsesc bani ca să-și majoreze salariile cu 4000 de lei, iar pentru noi nu găsesc?”.

El a mai relatat că a fost instituită recent o comisie în cadrul Ministerului Apărării care evaluează dosarelor combatanților. După 28 de ani, veteranii sunt chemați și unora le este retrasă legitimația fiind puși în situația să reconfirme că au participat la luptele de la Nistru.

„De mine s-au apropiat doi medici care au salvat vieți în timpul luptelor, riscându-și viața sub gloanțe. Această comisie le-a retras statutul de veteran. Timp de 28 de ani au fost combatanți, iar acum trebuie să demonstreze că au fost pe câmpul de luptă”, a povestit Anatol Macovei.

Veteranii s-au referit și la ministrul de Externe, Aureliu Ciocoi, căruia i-au cerut la protestul anterior, dar fără rezultat, demisia.

„El și-a cerut scuze pe ascuns de la câțiva parlamentari. Oare acest lucru e normal? Timp de 28 de ani au construit un stat de tip mafiot. Timpul scuzelor a trecut. Vom avea o reacție dură față de acesta și față de alți politicieni care își permit să iasă cu astfel de declarații. Avem un stat corupt. În 1992 ne-am apărat statalitatea de străini, acum trebuie să ne apărăm țara de ai noștri”, a mai declarat Victor Ciobanu.