image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Cine și de ce nu se teme de Covid-19; Fost pacient al secției reanimare: „Nu le doresc scepticilor să treacă prin așa ceva”

Republica Moldova rămâne stabil pe o poziție îngrijorătoare la toți indicatorii principali cu care se măsoară procesul de gestionare a pandemiei de COVID-19. Un ultim sondaj realizat de compania de cercetare sociologică CBS - RESEARCH care a avut ca temă COVID-19, arată că 50% din respondenți cred că virusul nou nu este cu nimic mai periculos decât o gripă obișnuită. Autorii sondajului susțin că rezultatul se datorează faptului că mulți respondenți sunt tineri și nu cred în COVID-19, transmite IPN.

„Cine și de ce nu se teme de Covid 19?”, a fost tema unei dezbateri organizată de Agenția IPN. Mihail Vîlcu, fost pacient al secției de reanimare, „întors de pe lumea cealaltă”, este de părere că „paza bună trece primejdia rea”. Fostul pacient spune că s-a îmbolnăvit, chiar dacă s-a păzit de virus. El povestește că era conștient de existența acestui virus și se păzea, pentru că știa că acesta atacă căile respiratorii, el fiind bolnav de bronșită cronică. Fiind în secția de reanimare la început nu a înțeles unde se află, apoi a crezut că a nimerit „în iad”, pentru că tratamentul și suferințele pe care le-a suportat acolo „sunt ceva strașnic”.

„Eu până acum spun că m-am aflat la hotarul dintre două lumi, numai Dumnezeu și străduința medicilor care au străduit asupra sănătății mele m-au readus pe lumea aceasta. Le mulțumesc tuturor care au depus o muncă enormă. Îi chem pe toți scepticii să creadă că este ceva strașnic și este de nedorit să treacă prin așa experiență a vieții”, a spus Mihail Vîlcu citat de IPN.

Adrian Belîi, șeful Departamentului clinic Anestezie și Terapie Intensivă la Institutul de Medicină Urgentă, care l-a tratat și Mihail Vîlcu, a apreciat că pacientul său reprezintă cazul tipic al unei persoane care a avut nefericirea să facă o formă severă de boală. Persoana a beneficiat de tratament intensiv în condițiile Secției de reanimare. Din fericire pentru Mihail Vîlcu, tratamentul și-a făcut efectul. Tratamentele utilizate nu sunt dintre cele mai plăcute, povestește medicul, mai ales atunci când este utilizată ventilarea artificială noninvanzivă. „Când pacientul se sufocă, nu are forță suficientă să respire, atunci un aparat de respirație artificială îl ajută să respire printr-o mască, cu o construcție specială, care preia o parte din forța respiratorie a pacientului și îi permite să creeze presiune sporită în plămâni pentru a facilita trecerea oxigenului în sânge. Acest tip de tratament nu este unul din cele mai plăcute și poate dura până la patru săptămâni, până la însănătoșirea pacientului, alături de administrarea altor medicamente”, a afirmat Adrian Belîi.

„Până la urmă o mare parte din pacienți se recuperează și revin la o viață normală”, declară medicul. Totuși, în mod sigur boala lasă consecințe de lungă durată, la nivel de sistem respirator, sistem nervos central, sistem digestiv. După externare, pentru o bună parte din pacienți urmează faza de recuperare. Adrian Belîi spune că în 107 zile cât s-a făcut statistica în instituția în care activează, au trecut 550 de pacienți prin secția de reanimare, mortalitatea fiind de 28%.

În Moldova, potrivit lui Igor Boțan, sunt aproximativ o treime de cetățeni care nu cred în existența virusului. O altă treime cred, se tem, dar nu au puterea și voința să respecte toate regulile impuse de autorități și specialiști și altă tremie sunt oamenii care sunt precauți. „Aceștia cred că până la urmă au dreptate și exemplul lor trebuie să servească pentru a doua categorie și pentru prima. Cei care neagă existența virusului sunt, de regulă, și principala sursă de infecție”, a menționat Igor Boțan

Ion Jigău, directorul Companiei de cercetare sociologică C.B.S.-RESEARCH, susține că în ultimul sondaj care a avut ca temă COVID-19, întrebați ce cred despre afirmația vehiculată că virusul nou nu este mai periculos decât o gripă obișnuită, 50% din moldoveni au răspuns afirmativ. Ion Jigău consideră că rezultatele sondajului se datorează faptului că mulți respondenți sunt tineri, care nu cred în COVID-19.Totodată, spune el, în prezent sunt o serie de boli care au întinerit, precum bolile cardiovasculare, diabetul, iar tânărul sceptic poate avea o asemenea boală, chiar dacă nu știe. Și atunci se face și el mai sensibil la COVID-19.

În opinia lui Ion Jigău, această rată mare a populației care crede că COVID-19 e gripă obișnuită vine și de la comportamentul persoanelor publice, care spun că este vorba despre o gripă obișnuită, astfel „întărind în societate tendința de a nega un fapt absolut evident”.

Ala Tocarciuc; expertă în probleme de sănătate publică„Unde avem negaționiști? Avem și în sursa de infecție. Pentru că, dacă acești oameni, poate, dacă nu negau, dar se protejau, ei nu se îmbolnăveau. Și avem foarte mulți negaționiști acum în potențialele gazde, potențiali recipiente de infecție. Ar trebui să conectăm acești oameni între ei în comunicare ca să evităm infectările pe viitor”, a adăugat experta în sănătate.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: