image
Sursa foto: themoscowtimes.com

Doi aliaţi importanţi ai lui Navalnâi, declaraţi „terorişti şi extremişti” în Rusia

Cei doi principali oameni de încredere ai opozantului rus Aleksei Navalnîi au fost adăugaţi pe lista oficială a "teroriştilor şi extremiştilor" întocmită de autorităţile ruse, la câteva zile după împlinirea unui an de la arestarea opozantului şi de la represiunea implacabilă care a urmat împotriva mişcării sale, relatează AFP și Agerpres.

Ivan Jdanov şi Leonid Volkov, care se află în exil în străinătate, sunt consideraţi de acum înainte "terorişti şi extremişti", potrivit unei liste a serviciului rus de informaţii financiare, Rosfinmonitoring, consultată vineri de AFP.

"Suntem pionieri în acest gen de măgării", a reacţionat Jdanov pe Twitter.

Cei doi opozanţi, în vârstă de 33 şi, respectiv, 44 de ani, făceau parte din echipa de conducere a Fondului de luptă împotriva corupţiei (FBK) al lui Navalnîi şi din reţeaua regională a organizaţiei sale până la interzicerea acestora în iunie 2021.

Cele două organizaţii au fost etichetate drept "extremiste" de către justiţia rusă, ceea ce a dus la fuga în străinătate a celei mai mari părţi a cadrelor lor, de teama represaliilor. Dintre cei care au ales să rămână în ţară, foarte mulţi au fost arestaţi.

Aleksei Navalnîi a fost arestat în 17 ianuarie 2021 la Moscova, la întoarcerea din Germania, unde s-a tratat după o gravă otrăvire cu agent neurotoxic Noviciok, de care el îl consideră responsabil pe Vladimir Putin.

Militantul anticorupţie de 45 de ani, cel mai cunoscut opozant Kremlinului, a fost condamnat apoi la doi ani şi jumătate de închisoare într-un dosar de "fraude", pe care el îl denunţă ca fiind politic.

Navalnîi este vizat de asemenea de noi urmăriri penale pentru "extremism", care ar putea să-l menţină după gratii ani îndelungaţi.

Represiunea împotriva mişcării lui Navalnîi a fost urmată de presiuni crescânde împotriva mass-media critice la adresa Kremlinului şi împotriva unor organizaţii neguvernamentale nealiniate puterii, fiind desemnate totodată ca "agenţi ai străinătăţii", o etichetă care le complică enorm activitatea, cu riscul unor grave urmăriri în justiţie, notează AFP.

În decembrie, organizaţia neguvernamentală Memorial, pilon al apărării drepturilor omului şi păstrător al memoriei victimelor Gulagului, a fost interzis de justiţia rusă pe motiv că nu şi-ar fi respectat obligaţiile de "agent al străinătăţii". În timpul pronunţării sentinţei, judecătorul a declarat că, prin dezvăluirile sale, Memorial "creează o imagine negativă statului, ceea ce provoacă un sentiment de depresie populaţiei ruse", conform Meduza.io.

Noutăţile partenerilor

comentarii: